O echipă internațională și interdisciplinară de arheologi și antropologi a făcut o serie de descoperiri surprinzătoare cu prilejul cercetării unor tumuli funerari din zona Râmeț (Alba).

 

Cu prilejul cercetărilor a fost descoperit scheletul unui copil de aproximativ 10 ani, alături de cel al unui animal, precum și un vârf de săgeată de os, scrie G4Media.ro

„Aceasta ne permite probabil să facem mai multe speculații și teorii cu privire la relația om-animal în perioada evului bronzului” a spus arheologul Horia Ciugudean, coordonatorul cercetărilor.

Concret, specialiștii vor să afle dacă este vorba despre un câine sau despre o vulpe, pentru a putea formula ipoteze: fie a fost înmormântat împreună cu animalul de companie, fie cu animalul vânat.

În același loc a mai fost găsit scheletul unei femei tinere. În tumulii funerari de la Râmeț au fost descoperite în ultimul an 6 schelete (12 în total de la începutul cercetării).

Colin Quinn, de la Universitatea din Buffalo, membru al echipei de cercetare, a spus că descoperirile de la Râmeț sunt unice în raport cu cele făcute în alte părți prin structura tumulilor și așezarea pe pat de pietre a unora dintre corpuri.

Descoperirile sunt puse în contextul mai larg al cercetărilor din zonă, respectiv sunt conexate și cu cele realizate pe traseul Autostrăzii Sebeș-Turda. Astfel, unul dintre scheletele descoperite lângă Alba Iulia, pe traseul autostrăzii, analizat cu ajutorul izotopilor de stronțiu, arată că individul respectiv a călătorit aproximativ 700 de kilometri și a venit din zona în care se află astăzi Polonia.

„Este interesant să vă comunic în premieră că unul dintre indivizii cercetați, de data aceasta pe traseul Autostrăzii (Sebeș – Turda – n. red.), lângă Alba Iulia, a fost deja identificat ca un personaj care a călătorit pe o distanță de aproape 700 de kilometri, izotopii de stronțiu care au fost identificați permițând conexiuni cu zona sudică a Poloniei. Deci vom avea cu siguranță destule surprize, apropo de distanța la care existau aceste legături în urmă cu acum 5.000 de ani” a spus Horia Ciugudean.

Arheologul Horia Ciugudean a spus că vor continua datările cu C14 (în SUA) și determinarea izotopilor de stronțiu, pentru a ști în ce spații s-au deplasat locuitorii Munților Apuseni și în ce măsură ei au pendulat între zona de vale a Mureșului și culmile stâncoase ale Munților Trascăului.

Anul viitor echipa se va axa pe cercetări de genetică și identificare a ADN-ului indivizilor descoperiți la Rîmeț, în cadrul Institutului Max Planck din Germania.

Cercetările au început acum mai bine de 11 ani, în cadrul Proiectului MARBAL (Mortuary Archaeology of the Ramet Bronze Age Landscape – Arheologia mortuară în Epoca Bronzului în arealul Râmeţ), desfăşurat de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia în parteneriat cu Hamilton College (SUA) şi McDonald Institute Cambridge (Marea Britanie).

Pe parcursul acestor ani au mai fost realizate o serie de descoperiri, cum ar fi analiza unui schelet vechi de 5.000 de ani, care ar dovedi practicarea unor ritualuri comune cu ale unor triburi din Africa.

O altă concluzie de specialișitii din mai multe țări în acești ani de cercetări este aceea că zona Munților Apuseni era destul de „aglomerată” acum aproape 5.000 de ani, iar locuitorii obișnuiau să se ocupe cu creșterea animalelor. Situația este foarte interesantă, consideră experții, pentru că oferă multe informații legate de populațiile străvechi ale Europei.