Jackie Chan își lansează memoriile
Actorul, regizorul și scriitorul Jackie Chan va lansa volumul de memorii "Never Grow Up" - în care va povesti despre modul în care a ajuns un star mondial, dar și despre experiențele sale care i-ar fi putut aduce moartea - în luna noiembrie a acestui an.
Reprezentanții editurii Gallery Books, care aparține de compania Simon & Schuster, au declarat pentru The Associated Press, joi, că "Never Grow Up" este o relatare "sinceră" despre viața starului, de la tinerețea sa petrecută la Academia de film din China la numeroasele sale experiențe care ar fi putut să îi provoace moartea, în fața sau în spatele camerelor de filmat.
Actorul în vârstă de 64 de ani scrie și despre diferențele între a face film în Hong Kong și la Hollywood, dar și despre defectele sale ca părinte.
Aceasta nu este prima carte scrisă de Jackie Chan, printre volumele sale numărându-se "I Am Jackie Chan: My Life in Action", publicat în 1998.
Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori originari din Hong Kong, reuşind să-şi construiască o carieră de succes în filmele cu arte marţiale. În 2002, a câştigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) şi în acelaşi an a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood. De asemenea, a câştigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, şi alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima şi a doua parte a seriei "Ora de vârf/ Rush Hour". În 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival. Printre filmele în care a jucat se numără "Fracul magic", "Ocolul Pământului în 80 de zile", seria "Ora de vârf", "Spionul din vecini", "Karate Kid" şi a asigurat vocea Maimuţei în seria "Kung Fu Panda".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.