Mick Jagger are un nou proiect - Muzeul The Rolling Stones
Mick Jagger a fost atât de impresionat de muzeul interactiv dedicat trupei Abba, deschis în Stockholm, oraşul natal al membrilor celebrului grup suedez, încât doreşte să construiască un loc asemănător pentru The Rolling Stones, în Londra.
"Am aflat că doreşte să construiască ceva asemănător la Londra, motiv pentru care a vrut să vină aici (la Stockholm, n.r.) şi să arunce o privire. Mick plănuieşte să deschidă un muzeu dedicat The Rolling Stones", a spus Bjorn Ulvaeus, fost membru al trupei Abba, pentru publicaţia Daily Star. În afară de costumele pe care le-au purtat membrii trupei The Rolling Stones în turnee, muzeul ar putea găzdui instrumente şi obiecte personale donate de Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood. The Rolling Stones, înfiinţată la Londra, în 1962, este una dintre cele mai renumite formaţii rock din lume. Trupa este formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă şi a susţinut mii de concerte cu casa închisă. În 2007, formaţia The Rolling Stones a concertat şi în România, în Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.