Naţional TV, în preferinţele telespectatorilor, şi în 2020 - Locul 6, din 72 de televiziuni, pentru al treilea an consecutiv
Naţional TV a încheiat anul 2020 pe poziţia a şasea, din 72 de locuri, în topul privind audienţa generală tv, potrivit datelor de audienţă furnizate la începutul acestui an de către institutul american, Kantar Media Audiences. Primele cinci poziţii au fost ocupate, în ordine, de PRO TV, Antena 1, Kanal D, Romania TV şi Antena 3. Televiziunea patronată de fraţii Viorel şi Ioan Micula a devansat, între altele, Digi 24, TVR 1, Prima TV şi B1 TV, aflate şi ele între primele zece. De asemenea, mult în urmă s-au situat şi posturi precum TVR 2, PRO Cinema, Realitatea Plus, Antena Stars, DigiSport 1 sau Diva. Numărul mediu al telespectatorilor care au urmărit Naţional TV în fiecare minut al anului 2020 a fost 87.000. După mediul de locuit, 46% dintre persoanele care au ales să urmărească programele sale sunt din mediul urban.
În prime-time (intervalul orar 19,00-23,00), Naţional TV ocupă, de asemenea, locul 6, în anul recent încheiat, înregistrând o medie de telespectatori de 235.000 pentru fiecare minut. Jumătate dintre aceştia provin din mediul urban, potrivit raportului întocmit de institutul de sondare. În top, ordinea primelor poziţii s-a păstrat: PRO TV, Antena 1, Kanal D, Romania TV şi Antena 3. În urma postului Naţional TV, pe poziţiile 7-10, s-au aflat, în ordine, Prima TV, TVR 1, PRO Cinema şi Digisport 1. Între primele douăzeci de posturi, au mai urcat, TVR 2, Digi 24, Antena Stars, B1 TV, Realitatea Plus şi Diva.
Filmele seriale “Destine rătăcite” şi “Dragoste şi ură”, cele artistice, emisiunea duminicală de divertisment de calitate “Start Show Romania” (ora 13,00, prezentatori Diana Matei şi Adrian Enache), Stirile orei 18,30 sau talk-show-ul “Miezul problemei” (joi şi vineri, de la 17,15, moderator Denis Ciulinaru şi invitat permanent, prof. Mircea Coşea) s-au numărat printre programele cele mai vizionate de telespectatori.
Si în noaptea dintre ani, Naţional TV s-a aflat în topul preferinţelor romanilor, programul de Revelion, difuzat între orele 22,00 şi 02,00, înregistrand o medie de telespectatori de 243.000 pentru fiecare minut. Varful de audienţă al Revelionului prezentat de Diana Matei şi Jean de la Craiova a fost atins la ora 22,41, programul fiind urmărit în acel moment de 605.000 de telespectatori.
Institutul american Kantar Media Audiences este, din 2012, unicul furnizor al serviciului de măsurare a audienţelor în Romania, pentru un număr de 72 de posturi de televiziune, anul trecut. Universul cercetării şi studierii audienţelor de televiziune se compune dintr-un număr de peste şapte milioane de gospodării private din Romania, pentru acestea luandu-se în calcul un eşantion brut de peste 1.200 de locuinţe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.