Actorul american Alec Baldwin, care a fost arestat, în noiembrie 2018, la New York, fiind acuzat că a lovit un bărbat după ce acesta ar fi parcat pe locul său, și-a recunoscut vinovăția și a fost de acord să facă terapie pentru a-și controla crizele de furie.

 

La momentul respectiv, actorul a fost reținut sub acuzația de atac. Potrivit reprezentanților poliției, Baldwin a susținut că un membru al familiei sale îi ținea liber un loc de parcare, când un alt bărbat l-a ocupat înaintea sa. Respectivul bărbat a fost dus la un spital local pentru îngrijire medicală, după ce Baldwin l-ar fi lovit cu pumnul în față.

Înainte de a fi eliberat, actorul a fost pus sub acuzare pentru vătămare corporală și hărțuire.

La audierea care a avut loc miercuri la o instanță din New York, actorul a pledat vinovat la acuzația de hărțuire. De asemenea, starul a fost de acord să facă o ședință de terapie care să îl ajute să își controleze comportamentul violent.

Alec Baldwin, în vârstă de 60 de ani, este cel mai în vârstă din familia de actori și primul care a devenit cunoscut publicului. A debutat în anii '80 cu roluri în filme precum „Viață de stafie/ Beetlejuice" și „Sferele de foc/ Great Balls of Fire!". În 2004 a fost nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din „Ghinionistul/ The Cooler". În 2007, 2009 și 2010 a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor dintr-un serial TV, pentru interpretarea din „30 Rock".