Clipul de prezentare al peliculei „Star Wars: The Rise of Skywalker/ Star Wars: Skywalker – Ascensiunea” a fost lansat sâmbătă şi oferă primele indicii privind finalul poveştii lansate de George Lucas în 1977.

Producătorii au păstrat secretul privind acţiunea celei de-a noua secvenţe din saga „Star Wars”. Tot ce se ştie, potrivit cinemagia.ro, este că „supraviețuitorii rezistenței înfruntă încă o dată forța militară a Primului Ordin în acest ultim capitol din saga lui Skywalker”.

Primele indicii privind poveste apar odată cu lansarea clipului oficial al peliculei care ar trebui să ofere deznodământul poveştii construite în jurul lui Rey, tânăra care redescoperă tradiţia cavalerilor Jedi şi luptă de partea rezistenţei împotriva reprezentanţilor Primului Ordin.

Fanii spun că pumnalul care apare în mâna lui Ray în imaginile în care sfărâmă o statuetă de culoare neagră, ar fi arma cunoscută drept „pumnalul lui Mortis”, care apare în varianta animată a „Clone Wars/ Războiului clonelor”, arma fiind înzestrată cu puterea de a ucide şi de a controla două persoane care sunt rude şi folosesc Forţa.

Primele imagini o înfăţişează pe Rey alergând printr-o pădure. Apare apoi Finn, fostul soldat al Primului Ordin care a trecut de partea rezistenţei, care vorbeşte despre Forţă şi felul în care au ajuns împreună în această poveste. Identitatea lui Rey pare să fie un punct cheie al deznodământului.

Imaginile sugerează că răspunsul privind familia misterioasă din care provine Rey îl are Kylo Ren, dar acest lucru era deja cunoscut din seria a VII-a, „Star Wars: The Last Jedi/ Star Wars: Ultimii Jedi”.

Unele secvenţe sugerează că Împăratul Palpatine revine, cel puţin din punctul de vedere al râsului macabru impus de interpretarea lui Ian McDiarmid, care se regăseşte în trailer. Nu este clar încă în ce fel îşi face apariţia, fanii fiind împărţiţi între supravieţuirea personajului negativ ca spirit cu ajutorul Forţei ori prin aparate complicate care l-ar fi reconstruit.

Fanii au emoţii pentru robotul C-3PO care pare următorul personaj ce îşi va cunoaşte sfârşitul. Cinefilii iau în considerare şi faptul că regizorul J. J. Abrams nu a arătat reţineri în filmarea morţii unora dintre cei mai îndrăgiţi eroi din poveste. Spaima fanilor porneşte de la faptul că robotul simpatic spune în trailer : „arunc o ultim privire... asupra prietenilor mei”.

Un lucru este sigur, producătorii prezintă imaginile din „Rise of Skywalker” drept „ultima secvenţă din epopeea Skywalker”.

Franciza „Star Wars/Războiul stelelor” a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prinţesa Leia şi Darth Vader şi fraze precum „May the force be with you” („Forţa fie cu tine”) au intrat în cultura pop. Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a avut încasări totale de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, de la lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Următorul film al seriei, „Star Wars: The Rise of Skywalker”, va fi lansat pe 20 decembrie 2019.