Scheletul „uriaşului irlandez” nu va mai fi expus în public - Au uitat de etică
La aproape două secole şi jumătate de la moartea lui Charles Byrne, cunoscut şi ca „uriaşul irlandez'' din cauza înălţimii sale impresionante de 2,3 metri, scheletul acestuia nu va mai fi expus în muzeu, informează AFP.
Născut în 1761 în nordul Irlandei, Charles Byrne suferea de gigantism, din cauza unei tumori benigne nediagnosticate a hipofizei. Particularitatea sa a devenit o atracţie şi, totodată, mijlocul său de trai: oamenii plăteau doi şilingi pentru a-l vedea pe cel care avea reputaţia de a fi cel mai înalt om din Anglia georgiană. Notorietatea sa a atras interesul lui John Hunter, un chirurg eminent de la Spitalul St. George din Londra, care, aminteşte instituţia pe site-ul său, nu şi-a ascuns intenţiile de a pune mâna pe corpul lui Charles Byrne pentru colecţia sa. Îngrozit de această idee, „uriaşul irlandez" a cerut ca la moartea sa trupul său să fie aruncat în mare.
Charles Byrne a fost jefuit de economiile sale, a căzut în patima alcoolului şi a fost găsit mort în apartamentul său din Londra în 1783, la vârsta de 22 de ani, fără urmaşi. Un ziar al vremii descria un „trib de chirurgi" care îi înconjura casa, asemenea unor „harponieri" în jurul unei „balene uriaşe".
Trei ani mai târziu, scheletul lui Charles Byrne putea fi văzut expus în muzeul lui John Hunter din Londra. Trupul său a fost furat şi înlocuit cu pietre în sicriu, în timp ce acesta se îndrepta spre oraşul Margate, în ultima sa călătorie spre mare. Potrivit unor surse, Hunter a plătit 500 de lire sterline unor prieteni ai „uriaşului" pentru corpul său.
Recunoscând „sensibilităţile" şi „opiniile diferite" în ceea ce priveşte expunerea scheletului şi conservarea sa, Hunterian Museum din Londra a anunţat recent că acesta nu va mai fi expus publicului la redeschiderea instituţiei, programată pentru luna martie, după cinci ani de renovări.
„John Hunter (1728-1793) şi alţi anatomişti şi chirurgi din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea au achiziţionat numeroase specimene prin mijloace care astăzi nu ar fi considerate etice", au subliniat administratorii Hunterian Collection. Aceştia au anunţat, de asemenea, lansarea în toamnă a unui program dedicat problemelor „legate de expunerea rămăşiţelor umane şi de achiziţionarea de specimene în timpul expansiunii coloniale britanice".
Retragerea scheletului din colecţia expusă este „o veste minunată", a declarat Thomas Muinzer, un profesor la Universitatea din Aberdeen care militează de ani de zile pentru ca dorinţa lui Charles Byrne să fie respectată. Dar nu este decât un „succes parţial", a declarat el pentru AFP, deoarece scheletul va rămâne conservat pentru a permite cercetarea şi pentru a menţine integritatea colecţiei. Argumente care nu îl conving însă pe Thomas Muinzer, deoarece scheletul a fost studiat pe larg, i s-a extras ADN-ul complet şi există şi astăzi pacienţi cu aceeaşi patologie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.