Un tablou pictat de Caravaggio va fi expus la Muzeul Prado din Madrid - O poveste ieşită din comun
Atribuit în mod eronat unui pictor necunoscut, a fost pe punctul de a fi scos la licitaţie pentru 1.500 de euro. Autentificat în cele din urmă, tabloul „Ecce Homo" pictat de Caravaggio va fi prezentat luni la Madrid, unde va rămâne expus pentru câteva luni la Muzeul Prado, informează AFP.
O pânză cu „o valoare excepţională", marcată de o poveste ieşită din comun: acesta este felul în care reprezentanţii celebrului muzeu spaniol descriu pictura veche de 400 de ani, pe care vor să o expună în faţa publicului larg până în luna octombrie.
Expoziţia a devenit posibilă datorită generozităţii noului său proprietar, care a acceptat să împrumute temporar opera de artă, a explicat muzeul madrilen, fără să dezvăluie identitatea acelei persoane.
Pictat între 1605 şi 1609, tabloul „Ecce Homo" îl prezintă pe Hristos, cu mâinile legate şi capul acoperit de o coroană de spini, în timp ce era prezentat în faţa mulţimii de prefectul roman Pilat din Pont, cu puţin timp înainte de răstignire. Este unul dintre cele aproximativ 60 de tablouri din lumea întreagă atribuite maestrului italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, cunoscut sub numele de Caravaggio (1571-1610), un specialist în clarobscur şi o personalitate marcantă a picturii baroce.
Dovezi documentate
Potrivit experţilor, acest ulei pe pânză, cu dimensiuni reduse, a făcut parte din colecţia privată a regelui Filip al IV-lea al Spaniei, înainte să fie expus în apartamentele fiului său, Carlos al II-lea. Lăsat moştenire către Academia Regală San Fernando din Madrid, el ar fi fost recuperat în 1823 de Evaristo Pérez de Castro, om de stat şi diplomat spaniol, în schimbul unui alt tablou, înainte de a fi transmis descendenţilor săi.
Abia în 2021 tabloul a ieşit din uitare. Crezând că era opera unui discipol al lui José de Ribera, un pictor spaniol de la începutul secolului al XVII-lea şi mare admirator al lui Caravaggio, o casă de licitaţii din Madrid l-a scos la vânzare pentru 1.500 de euro.
Alertat de experţi, Muzeul Prado a tras un semnal de alarmă, afirmând că există „suficiente dovezi documentare şi stilistice" care să sugereze că lucrarea este opera lui Caravaggio. Ministerul spaniol al Culturii a blocat imediat licitaţia.
Acea intervenţie de ultim moment a fost salutată de comunitatea istoricilor de artă: după o analiză meticuloasă, specialiştii au stabilit că acest „Ecce Homo" este într-adevăr o operă a artistului italian, au explicat reprezentanţii Muzeului Prado.
În întregime restaurat
Printre experţii implicaţi în autentificarea acestei picturi, care reprezintă una dintre cele mai cunoscute scene din Patimile lui Hristos, se numără Maria Cristina Terzaghi, profesoară de istoria artei la Universitatea Roma Tre din Italia.
Într-un interviu acordat AFP în 2021, această specialistă în Caravaggio a dezvăluit că a „înţeles imediat că ar putea fi un tablou foarte important", după ce a văzut o fotografie a tabloului, care i-a fost trimisă de câţiva prieteni anticari.
„Când l-am văzut la Madrid, nu am mai avut nicio îndoială", a spus profesoara universitară, care a explicat ulterior că şi-a bazat concluziile pe culorile pânzei, pe compoziţia tabloului şi pe expresivitatea chipurilor.
Înainte de a fi expusă la Prado, care a creat o „instalaţie individuală specială" pentru a o prezenta cât mai bine, pictura a fost restaurată complet sub îndrumarea specialistului Andrea Cipriani.
Potrivit presei spaniole, tabloul a fost cumpărat cu 36 de milioane de euro de noul său proprietar, un cetăţean britanic care locuieşte în Spania, şi ar putea rămâne expus pentru publicul larg după prezentarea sa la Muzeul Prado.
„Ecce Homo nu va ajunge în casa cumpărătorului său", acesta dorind ca tabloul să intre „în colecţii publice, deocamdată, sub formă de împrumut", a declarat pentru cotidianul El Pais Jorge Coll, directorul galeriei care s-a ocupat de vânzare.
Expoziţia madrilenă reprezintă o bună ocazie pentru iubitorii artei lui Caravaggio să pătrundă în universul acestui pictor cu o viaţă tumultuoasă, a cărui operă a fost uitată timp de trei secole înainte ca geniul său să fie din nou recunoscut în anii 1950.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.