Universitatea Cambridge a lansat marţi un apel pentru găsirea a două caiete care i-au aparţinut lui Charles Darwin despre care se crede că au fost furate din biblioteca acestuia, unul dintre ele conţinând schiţa „Copacul vieţii”, care a devenit simbolul teoriei sale a evoluţiei.

„În urma unei căutări exhaustive, cea mai amplă din istoria bibliotecii, custozii au concluzionat că aceste caiete, a căror dispariţie a fost semnalată prima dată în ianuarie 2001, au fost probabil furate”, a indicat prestigioasa universitate engleză pe site-ul său.

Poliţia din Cambridgeshire a fost înştiinţată, iar caietele, a căror valoare este estimată la câteva milioane de lire sterline, au fost adăugate în baza de date a Interpol cu obiecte de artă furate.

„Având în vedere natura lor unică, valoarea caietelor este dificil de estimat, dar probabil ar ajunge la câteva milioane de lire sterline”, se arată pe site-ul universităţii.

„Regret profund că aceste caiete sunt de negăsit, în pofida multor căutări pe scară largă în cursul ultimilor 20 de ani, dintre care cea mai amplă cercetare din istoria acestei biblioteci a fost făcută la începutul acestui an”, a declarat directorul serviciilor de bibliotecă, Jessica Gardner.

Acest apel la ajutor a fost lansat cu ocazia „Zilei evoluţiei”, care comemorează „Originea speciilor”, lucrare ştiinţifică majoră a naturalistului englez publicată la data de 24 noiembrie 1859.

Lucrarea lui Charles Darwin (1809-1882), considerat părintele teoriei evoluţiei, a făcut posibilă înţelegerea faptului că omul nu era nici în centrul şi nici în vârful vieţii.

În vara anului 1837, la întoarcerea sa dintr-un tur internaţional la bordul navei ştiinţifice Beagle a marinei britanice, el a schiţat în caiet un „copac al vieţii”, soclul teoriei sale cu privire la selecţia naturală, prezentată ulterior în „Originea speciilor”.

Universitatea a explicat că cele două caiete au fost scoase din sala în care erau depozitate cele mai valoroase lucrări ale bibliotecii pentru a fi fotografiate, în septembrie 2000.

În timpul unui control de rutină, în ianuarie 2001, s-a constatat că recipientul care le conţinea, de mărimea unei cărţi broşate, nu se mai afla la locul ei.

Timp de mulţi ani bibliotecarii au crezut că aceste caiete au fost aşezate într-un loc greşit în biblioteca ce găzduieşte aproximativ 10 milioane de cărţi, hărţi, manuscrise şi alte obiecte.

A fost creată o adresă de e-mail la care pot fi raportate orice informaţii cu privire la aceste caiete, manuscriptappeal@lib.cam.ac.uk