Adrian Merka ţinteşte: un nou mandat de deputat
La alegerile parlamentare din 9 decembrie, deputatul Adrian Miroslav Merka va candida pentru un nou mandat în legislativ ca reprezentant al minorităţii slovaco-cehe din România. Decizia a fost luată sâmbătă, 22 septembrie, în cadrul Consiliului de Coordonare al Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România.
Reuniţi la Oradea, în cadrul Consiliului de Coordonare, liderii filialelor locale ale Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România au decis, cu unanimitate de voturi, ca Adrian Miroslav Merka să fie, conform legislaţiei în vigoare, candidatul comunităţii slovace şi cehe la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, care vor fi organizate în data de 9 decembrie 2012. Acesta ar fi al treilea mandat de deputat pentru bihoreanul Adrian Merka, care ocupă şi funcţia de preşedinte al UDSCR. "Perseverenţa cu care a susţinut şi promovat interesele şi nevoile comunităţii în perioada în care a acţionat ca reprezentant al acesteia în Parlamentul României au fost argumente hotâtoare în favoarea reafirmării sprijinului comunităţii pentru o nouă candidatură", se arată într-un comunicat de presă al UDSCR. Tot în cadrul întâlnirii de la Oradea, liderii UDSCR au discutat despre organizarea alegerilor, despre principalele probleme cu care confruntă membrii comunităţii, precum şi despre priorităţile legislative pe care le va viza în următoarea legislatură.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.