Agenda electorală
PD-L acuză Primăria că face campanie pentru PNL
Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, a acuzat, ieri, Primăria municipiului Oradea că face campanie electorală pentru candidatul PNL la funcţia de şef al statului. "Mash-ul cu «Oradea nu este o scrumieră» din Centrul Civic a fost înlocuit cu un mash al candidatului PNL la preşedinţie, Crin Antonescu", a declarat Matei, adăugând că PD-L a cerut Primăriei Oradea contractul de publicitate electorală, fără să-l primească însă. "Dacă aceste contracte nu sunt publice, se încalcă legea. Consider că Primăria Oradea foloseşte bani publici pentru campania PNL", a precizat secretarul general al PD-L Bihor, adăugând că va face în continuare "diligenţele necesare pentru ca acest contract să ne parvină".
Contracandidaţii lui Băsescu nu ţin cont de gripă
Democrat-liberalii îi critică pe principalii contracandidaţi ai lui Traian Băsescu la funcţia de preşedinte al României care s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute în Bihor că au participat la întâlniri publice în condiţiile pericolului gripei noi. Potrivit lui Mircea Matei, cei trei candidaţi la Preşedinţie - Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu - "fac întâlniri publice, concerte, fără să se gândească la faptul că s-ar putea întâmpla ceva, totul, în speranţa că vor ajunge în turul doi". Pe de altă parte, Matei a remarcat faptul că directorii coordonatori social-democraţi, aflaţi în concedii medicale, s-au însănătoşit brusc, când a fost vorba să-l însoţească pe Mircea Geoană prin judeţ. Potrivit secretarului general al PD-L Bihor, în turul doi al prezidenţialelor se vor întâlni Traian Băsescu şi Mircea Geoană, Crin Antonescu fiind "candidatul de pe locul 3". "Ceea ce este foarte clar este că Crin Antonescu este susţinut de Bolojan. Îl susţine degeaba, pentru că va rămâne pe locul 3", a mai afirmat Mircea Matei.
Decizie BEJ contestată la BEC
Mircea Matei a anunţat că PD-L Bihor a contestat la Biroul Electoral Central decizia Biroului Electoral Judeţean Bihor prin care acesta dispune înlăturarea afişelor pentru referendumul din 22 noiembrie care conţin imaginea lui Traian Băsescu. Decizia BEJ Bihor a fost luată în urma sesizării făcute de PNL Bihor. "Coaliţia PNL-PSD-UDMR încearcă să blocheze în Bihor dreptul românilor de a vota pentru un Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari, forţând o decizie ilegală a BEJ Bihor", susţin democrat-liberalii. Matei a precizat că reprezentanţii celor trei partide din BEJ ştiau de o decizie similară a BEJ Iaşi, contestată la BEC de PD-L Iaşi. "BEC a admis contestaţia şi desfiinţează decizia BEJ Iaşi. Decizia BEC a fost luată în aceeaşi zi în care BEJ Bihor adopta decizia ilegală împotriva lui Traian Băsescu", a afirmat secretarul general al PD-L Bihor, adăugând că membrii PNL, PSD şi UDMR din BEJ au votat în favoarea solicitării liberalilor, deşi ştiau că decizia este ilegală. Mai mult, Matei susţine că unii primari PNL din judeţ i-au somat pe liderii locali ai PD-L să dea jos afişele cu Traian Băsescu, deşi BEC nu s-a pronunţat încă. "Observ că BEJ nu se preocupă de afişajul ilegal, de afişe mai mari decât prevede legea. În schimb, a luat o decizie împotriva PD-L", a mai menţionat Mircea Matei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.