Guvernul îşi asumă luni răspunderea în Parlament
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra legilor privind măsurile de austeritate, luni, 7 iunie, la ora 16.00 şi ora 17.00, a anunţat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, după şedinţa Birourilor Permanente reunite la care a participat premierul Emil Boc. Geoană a precizat că s-a stabilit ca până azi, la ora 20.00, să poată fi depuse amendamente la cele două legi pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea. De asemenea, Guvernul "are răgaz" ca până luni, la ora 12.00, să evalueze amendamentale care vor fi depuse şi să decidă pe care le reţine, a adăugat Geoană. Preşedintele Senatului a mai spus că, foarte probabil, moţiunea de cenzură anunţată de PSD va fi prezentată oficial marţea viitoare, după care va curge termenul de trei zile pentru convocarea unui nou plen reunit, destinat votului asupra moţiunii.


PSD depune două moţiuni de cenzură
PSD a anunţat că va depune două moţiuni de cenzură pentru că Guvernul va recurge de două ori la procedura angajării răspunderii în Parlament pentru reducerile de pensii şi de salarii. Moţiunile vor fi iniţiate de PSD şi vor avea trei anexe, cu măsurile alternative propuse de PSD, PNL şi, respectiv, PC. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că textul final al moţiunii de cenzură va fi gata, cel mai probabil, luni, în funcţie de modificările de ultimă oră aduse de Guvern ordonanţelor prin care sunt reduse pensiile şi salariile. Liderul PSD a menţionat că are convingerea că moţiunea de cenzură "va trece". "Că preşedintele îl va pune tot pe domnul Boc premier este la îndemâna dumnealui, dar important este că aceste două legi criminale la adresa populaţiei nu se vor aplica", a menţionat Ponta.

Parlamentarii UDMR vor participa la vot
Preşedintele UDMR, Mako Bela, a declarat, ieri, că parlamentarii Uniunii nu vor vota cu bilele la vedere în cazul unei eventuale moţiuni de cenzură împotriva Guvernului şi nici nu vor părăsi sala în timpul votului. El a arătat că scoaterea grupurilor parlamentare de la vot pentru a exista siguranţa că parlamentarii nu votează altfel de cum s-a stabilit ar fi un lucru umilitor. Pe de altă parte, el şi-a exprimat neîncrederea că s-ar rezolva ceva dacă ar cădea Guvernul şi că în acestă perioadă o criză de guvernare va agrava situaţia ţării. "Noi vom vota disciplinat şi vom vota aşa cum decid grupurile", a spus el, declarându-se în acelaşi timp convins că Guvernul nu va cădea.