Groza, scos la încălzire pentru interimat
Democraţii au anunţat că îl vor susţine pe viceprimarul PD Mihai Groza pentru a-l înlocui pe primarul Petru Filip după ce acesta va pleca la Bruxelles. Prin vacanţarea postului de primar, interimatul va fi asigurat de unul din cei doi viceprimari, în funcţie de votul dat în Consiliul Local Oradea. Totodată, o parte din atribuţiile respectivului viceprimar pot fi delegate unuia dintre consilieri, tot prin votul aleşilor locali. Actualul primar, Petru Filip, a anunţat că are la dispoziţie o lună după validarea alegerilor pentru a opta pentru una din cele două funcţii: de edil şef sau de eurodeputat. Totodată, Filip a declarat că deocamdată nu au fost purtate negocieri cu celelalte partide reprezentate în CLO pentru susţinerea lui Groza pentru postul de primar interimar.