Laszlo Borbely, interimar la Ministerul Comunicaţiilor Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru desemnarea lui Laszlo Borbely în funcţia de ministru interimar al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, în locul lui Zsolt Nagy, suspendat din funcţie. Decretul privind suspendarea lui Zsolt Nagy din funcţia de ministru a fost semnat la începutul săptămânii trecute, deoarece este în curs de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional. PSD a depus moţiunea simplă privind Agricultura PSD a depus, ieri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe tema Agriculturii intitulată "Patru milioane de lei pentru fiecare subvenţie şi pentru fiecare hectar de teren arabil", a anunţat, în plenul Camerei, deputatul PSD Ioan Munteanu. Acesta a precizat că moţiunea a fost semnată de 58 de deputaţi ai PSD. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că moţiunea simplă, cu propunerile pe care le va cuprinde, va deveni obligatorie pentru Guvern, în sensul implementării respectivelor soluţii, dacă moţiunea va fi adoptată de Camera Deputaţilor. Tăriceanu pregăteşte strategia PNL Preşedintetele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a avut o întâlnire cu vicepreşedinţii liberali şi cu consilierii străini pentru a dezbate strategia pe termen mediu a formaţiunii liberale. Întâlnirea a avut loc în contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European, liberalii având ca ţintă obţinerea unui scor electoral cât mai mare înaintea anului electoral 2008 cu două scrutinuri. În final, s-a ajuns la concluzia că strategia PNL trebuie să vizeze "concentrarea pe guvernare", precum şi mediatizarea mai accentuată a realizărilor Cabinetului Tăriceanu. Geoană ameninţă cu moţiunea de cenzură Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în situaţia în care proiectele legislative iniţiate de PSD, dezbătute ieri în Cameră, nu vor găsi un răspuns din partea Guvernului şi nu vor fi adoptate, PSD va analiza "măsurile politice cele mai drastice". Întrebat dacă se referă la depunerea unei moţiuni de cenzură, Geoană a răspuns: "Orice variantă este posibilă". Acesta a mai anunţat că după dezbaterea din Camera Deputaţilor a proiectelor privind creşterea punctului de pensie, a convocat o şedinţă cu vicepreşedinţii partidului pentru a analiza consecinţele politice ale amânării votării acestora.