Agenda politică
Athanasiu - raportor al Parlamentului European
Eurodeputatul Alexandru Athanasiu a fost numit raportor al Parlamentului European în comisia de muncă şi afaceri sociale, al cărei membru este. În această nouă calitate, Athanasiu trebuie să raporteze statistici trimestriale cu privire la locurile de muncă vacante din spaţiul Uniunii Europene. Acesta va trebui să urmărească şi să analizeze nivelul şi structura cerinţelor de angajare, Comisia de muncă dorind să identifice eventualele impedimente şi incompatibilităţi între cererea şi oferta de angajare pe regiuni din UE, dar şi pe sectoare de activitate. Statisticile vor fi centralizate şi trimise de fiecare ţară a Uniunii, iar rapoartele întocmite vor contribui la întocmirea unui regulament, în colaborare cu Consiliul European, care va deveni obligatoriu pentru toate statele membre ale UE. Alexandru Athanasiu este al treilea raportor din rândul europarlamentarilor PSD, ceilalţi doi fiind Daciana Sârbu şi Cristian Dumitrescu.
Sesiune a Parlamentului European al Tinerilor, la Oradea
În perioada 27-29 aprilie, la Oradea, va avea loc sesiunea naţională a Parlamentului European al Tinerilor, în cadrul căreia vor fi selecţionaţi 12 tineri care vor reprezenta România în sesiunile de toamnă, respectiv primăvară, a Parlamentului European al Tinerilor. La întâlnirea de la Oradea vor participa 130 de delegaţi, 30 dintre aceştia fiind din ţări ale Uniunii Europene, restul provenind din câteva oraşe româneşti. Din Oradea vor fi prezente cinci delegaţii. În cadrul sesiunii vor fi adoptate rezoluţii pe domenii, precum securitate şi protecţie, drepturile omului şi industrie. Evenimentul va cuprinde şi o expoziţie culinară, precum şi un euroconcert, la Filarmonică. Organizatorul acestui eveniment este Claudiu Popovici, elev la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu".
Raita, ales preşedinte al PNG Oradea
Preşedintele PNG Bihor, Gheorghe Pintea, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că alegerile desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la organizaţia municipală au fost, de această dată, statutare, astfel încât Călin Raita a fost confirmat lider al PNG Oradea. Acesta a fost votat de 142 din cei 155 de delegaţi, contracandidatul său, fostul pesedist Dorel Vesa, beneficiind de sprijinul a doar opt delegaţi. Cu toate că diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost mare, Pintea susţine că Vesa a contestat rezultatul, făcând reclamaţii inclusiv la Bucureşti. În ceea ce priveşte numărul de membri, deşi Raita susţine că organizaţia pe care o conduce are 1.200 de adeziuni, până la urmă, doar 188 au confirmat că mai activează în partid. De altfel, preşedintele Gheorghe Pintea a anunţat că toţi liderii de organizaţii au datoria de a aduce în partid cel puţin 25-30 de persoane lunar, acesta fiind unul dintre criteriile pentru păstrarea în funcţie. Pe de altă parte, pentru a atrage susţinători, membrii PNG şi-au propus să împartă pachete, în fiecare lună, pensionarilor şi familiilor sărace, iar de 1 iunie pregătesc 1.500 de pachete pentru copii. Un alt proiect vizează achiziţionarea unui aparat de osteoporoză, precum şi a unui aparat pentru măsurarea glicemiei, tensiometre şi medicamente. Consultaţiile cu aceste aparate ar urma să fie gratuite, la fel şi medicamentele. Având în vedere că liderii PNG se laudă că acesta este singurul partid în care nu sunt plătite cotizaţii, iar sumele necesare achiziţionării acestor aparate sunt foarte mari, numai cel pentru osteoporoză costând aproximativ 40.000 de euro, finanţarea ar urma să fie asigurată de membrii partidului, care "au firme". De altfel, liderii PNG se laudă că majoritatea membrilor din conducere au cel puţin o firmă, astfel încât pot contribui la aceste acţiuni "după cât îi lasă inima şi buzunarul".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.