Agendă politică
Parcuri industriale la distanță de oraș
Vicepreședintele PSD Bihor, Florin Sîrca, susține că Oradea se sufocă pentru că dezvoltarea ei e haotică, parcurile industriale sunt un eșec pentru că salariile sunt mici, iar planul urbanistic este un eșec pentru că nu lasă loc pentru ca dezvoltatorii să construiască imobile demne de lumea în care trăim.
„Parcurile industriale trebuie să dispară din promixitatea orașului pentru că Oradea trebuie să se dezvolte. Sunt dezvoltatori din Cluj care ar vrea să investească și să dezvolte Oradea, dar nu au loc. Județul Bihor este fata săracă a regiunii. Conducerea liberală ne-a spus că trebuie să aducem investitori și să facem parcuri industriale. Ce să mai facem dacă suntem pe ultimele locuri în România când vine vorba de salarii. Este o lipsă clară de viziune. Domnul Birta a fost numit primar de Bolojan și i s-a dat o strategie de la care să nu se abată. Care e amprenta lui asupra dezvoltării orașului?”, s-a întrebat retoric pesedistul, care a mai adăugat că modelele de dezvoltare din alte orașe (Graz, Barcelona) nu contează și ar trebui să „ne intereseze ce e aici și cum se rezolvă lucrurile aici”. Spre exemplu, conform vicepreședintelui PSD Bihor, dezvoltator imobiliar la rândul lui, parcurile industriale ar trebui construite la 35-40 de km de oraș, iar Oradea să se dezvolte cu ajutorul dezvoltatorilor imobiliari. Sîrca a inițiat pe internet un sondaj de opinie în care îi întreabă pe orădeni ce ar dori să dezvolte Primăria Oradea pe Calea Sântandreiului, pe 30 hectare de teren primite de la Ministerul Justiției: „Parc industrial”, „Dezvoltarea edilitară a rețelelor și infrastructurii de drumuri și servicii sociale (spații pentru servicii medicale, creșă, grădiniță, școală) și vânzarea către dezvoltatorii imobiliari pentru construirea de blocuri de locuințe” și „Alte propuneri”.
Candidați la Primărie și CJ, desemnați prin sondaj
Comitetul interimar de conducere al PSD Bihor, întrunit în această săptămână, a hotărât ca reprezentanții PSD ce vor candida la alegerile locale din 2024 pentru Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor, să fie desemnați în funcție de opțiunea bihorenilor, rezultată în urma unor sondaje de opinie. PSD va propune bihorenilor pentru aceste poziții persoane cunoscute din județ, printre cei care și-au manifestat intenția unei candidaturi pentru aceste poziții fiind senatorul Florian Bodog, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, fostul prefect, Claudiu Pop, neurochirurgul Aurel Mohan, consilierul local Adrian Madar, vicepreședintele PSD, Bihor Florian Sîrca, șeful AJOFM Bihor, Csaba Bekesi, sau directorul Iulius Timar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.