Mang acuză un furt de identitate

Senatorul PSD Ioan Mang susţine că, în ultima perioadă, au existat mai multe tentative "ale unor persoane necunoscute de a-mi folosi în mod abuziv numele şi calitatea de senator". Din acest motiv, liderul social-democraţilor bihoreni a ţinut să precizeze că adresele sale electronice oficiale sunt: cabinetioanmang@yahoo.com şi ioan.mang@yahoo.com. "Nu îmi asum nicio responsabilitate pentru conţinutul mesajelor şi a corespondenţei trimise de pe alte adrese de e-mail decât cele menţionate", a precizat senatorul PSD, adăugând că toate comunicatele de presă vor fi transmise de pe adresa pr@ioan-mang.ro. "În relaţiile mele şi ale cabinetului meu parlamentar cu instituţiile publice şi private voi folosi întotdeauna adresele autorizate, precum şi documente personalizate cu antent, ştampilă şi semnătură olografă", a mai menţionat Ioan Mang.

Roman cere amnistie fiscală

Deputatul PSD Sorin Ioan Roman i-a adresat o interpelare premierului Mihai Răzvan Ungureanu prin intermediul căruia intervine în favoarea funcţionarilor publici, care sunt obligaţi să returneze o parte din sporurile pe care le-au primit în baza Contractului colectiv de muncă.  "Am lucrat în administraţia publică locală, păstrez o legătură permanentă cu foştii mei colegi şi cu salariaţii din administraţia publică din colegiul pe care-l reprezint, iar problemele lor mi se par extrem de grave. Nu este posibil ca, după o lună de muncă, un angajat să plece acasă cu un salariu de 400-500 de lei şi în acelaşi timp să avem pretenţia să aibă o prezenţă decentă în faţa cetăţeanului, să depună o muncă susţinută pentru a-şi finaliza atribuţiile de serviciu, ba, mai mult, să stea peste programul de lucru", a menţionat deputatul social-democrat. Sorin Ioan Roman consideră că o amnistie fiscală pentru categoriile vizate ar fi mai mult decât necesară.

Opoziţia, ignorată de către actuala putere

Deputatul PNL Lucia Varga a depus o declaraţie politică prin care justifică decizia de retragere a opoziţiei din Parlament prin faptul că actuala putere, formată din parlamentari PDL, UDMR şi UNPR ignoră atât societatea civilă, cât şi pe aleşii liberali şi social-democraţi. "Retragerea opoziţiei din Parlament este un gest politic prin care parlamentarii USL doresc să atragă atenţia asupra abuzurilor pe care actuala putere susţinută de PDL le-a făcut de-a lungul timpului", a menţionat Lucia Varga, care a dat ca exemplu de abuz al actualei puteri aprobarea constituirii grupului UNPR în Camera Deputaţilor, "un grup de  parlamentari fără legitimitate în condiţiile în care acesta nu a fost votat de către cetăţeni la alegerile parlamentare", care a dus la constituirea unei majorităţi nereprezentative în Parlamentul României. De asemenea, Lucia Varga consideră abuz al actualei puteri impunerea de acte normative prin asumarea răspunderii.