Agenda politică
Biroul Permanent Judeţean al PDL Bihor a decis amânarea cu o săptămână a datei alegerilor pentru noua structură de conducere. Astfel, în loc de 3 decembrie, Conferinţa Judeţeană va avea loc în data de 10 decembrie. "În această perioadă au loc foarte multe alegeri în filialele PDL. Pentru a putea fi prezenţi în Bihor cât mai mulţi membri ai Biroului Permanent Naţional s-a decis ca alegerile să aibă loc în data de 10 decembrie", ne-a declarat secretarul general adjunct al PDL Bihor, Adelina Coste. În aceste condiţii, s-a prelungit cu o săptămână şi termenul pentru depunerea candidaturilor. Până acum, singurii care şi-au anunţat intenţia de a candida sunt deputatul Ştefan Seremi, actualul lider interimar al Filialei, care mizează pe sprijinul primarilor PDL, şi Radu Penti, comisar adjunct la Garda Naţională de Mediu, care se bazează mai mult pe susţinerea tinerilor din filială şi pe democrat-liberalii din municipiu. De asemenea, şeful APIA Bihor, Traian Abrudan, este interesat de funcţia de secretar de stat ocupată în prezent de Mircea Matei.
Punct final la campania "Înfiază un gorun"
Horea Vuşcan, şeful grupului de iniţiativă pentru înfiinţarea Mişcării Verzilor, a anunţat că săptămâna trecută s-a desfăşurat ultimul episod al campaniei "Înfiază un gorun". "Împreună cu Fundaţia Ruhama, am fost în localitatea Telechiu, comuna Ţeţchea, unde am plantat 300 de copaci. La eveniment au participat şi 100 de romi din localitate, care s-au mobilizat exemplar pentru această acţiune de plantare", a menţionat Vuşcan, adăugând că, tot săptămâna trecută, a făcut o donaţie de 300 de copaci către cele 42 de grădiniţe din Oradea. "Campania 'Înfiază un gorun' a însemnat un test pentru noi, cei din Mişcarea Verzilor, şi pentru orădeni, pe care eu cred că l-am trecut cu brio. Am făcut faţă provocării de a planta 1.000 de goruni pe amplasamentele Calea Clujului şi Calea Aradului şi mulţumesc tuturor orădenilor care au participat la acest eveniment", a precizat Horea Vuşcan.
Piaţă, nu parc în Piaţa Unirii
Liderul Mişcării Verzilor, Horea Vuşcan, a declarat, ieri, că este de acord cu iniţiativa Primăriei Oradea de a reamenaja Piaţa Unirii, chiar dacă asta presupune tăierea vegetaţiei. "Din punctul nostru de vedere, centrul Oradiei trebuie să fie o piaţă unde oamenii să se poată întâlni şi să poată socializa. Peste tot în metropolele occidentale centrul este reprezentat de mai multe artere pietonale şi o piaţă. Nu cred că avem nevoie de un parc în mijlocul oraşului şi credem că Oradea are nevoie de o piaţă centrală", susţine Vuşcan, care consideră că în Piaţa Unirii ar trebui să existe mai multe cafenele, terase, bănci şi alte facilităţi, "unde oamenii să se poată întâlni şi să poată sta de vorbă". Pentru că "defrişarea" anunţată de Primărie în zona centrală este în contradicţie cu convingerile mişcării ecologiste, Vuşcan a ţinut să menţioneze că pentru asigurarea spaţiului verde/cap de locuitor impus de Uniunea Europeană ar trebui mai degrabă să dezvolte parcurile pe actualele amplasamente şi să realizeze altele noi, nu să lase "câte un stuf" din loc în loc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.