Agenda politică
Achiziţii cu dedicaţie la Primăriile Oradea şi Borş?
Solicitarea Instituţiei Prefectului Bihor adresată tuturor celor 100 de primării din judeţ privind publicarea într-un ziar local a anunţurilor de cerere de ofertă s-a lovit de refuzul categoric a doar două autorităţi locale: Primăriile Oradea şi Borş. Acest aspect i-a făcut pe membrii PSD Bihor să se întrebe ce anume a determinat cele două instituţii să nu se conformeze recomandărilor prefectului de Bihor, care nu urmărea altceva decât asigurarea transparenţei în desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice. "Se pune întrebarea de ce cele două primării se ascund în această chestiune. Încearcă cumva să organizeze achiziţii cu dedicaţie?", se întreba purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Elena Dociu.
Piramida care eclipsează Statuia Eroului Necunoscut
O altă nemulţumire a pesediştilor vizează necesitatea alocării de la bugetul local a aproape 1,3 milioane RON pentru construcţia unei piramide de sticlă în Piaţa 1 Decembrie. Piramida va eclipsa Statuia Eroului Necunoscut, drept urmare, amplasarea ei ridică nemulţumiri. PSD Bihor atrage atenţia executivului orădean şi în ce priveşte utilitatea ei. "Pentru ce să se cheltuiască atâţia bani? Inutilitatea unei astfel de investiţii e vizibilă", a adăugat Dan Matei, preşedinte PSD Oradea. Un alt proiect al municipalităţii orădene care a stârnit indignarea PSD Bihor a fost concursul de idei pentru ridicarea la Ciuperca a unui simbol al Oradiei. Pe lângă cei 3.000 de euro care vor fi acordaţi câştigătorului concursului de idei, Primăria va mai aloca alte milioane de lei pentru construcţia respectivului simbol. Şi acest demers pare, în opinia membrilor PSD Bihor, deplasat, în condiţiile în care sute de kilometri de străzi din Oradea nu au nici la această oră canalizare şi apă menajeră.
Oradea, un oraş interzis celor aflaţi în cărucioare
Deputatul Claudiu Pop a adresat, ieri, conducerii Primăriei Oradea şi a Regiei de Transport Local o întrebare legată de modul în care administraţia locală asigură accesul persoanelor cu deficienţe locomotorii în mijloacele de transport în comun. În urma unei întâlniri cu reprezentaţii unor asociaţii care au ca activitate protecţia persoanelor cu dizabilităţi, deputatul PSD a constatat că Oradea este practic un oraş interzis celor aflaţi în cărucioarele cu rotile. Prima dintre problemele indicate este neadaptarea mijloacelor de transport în comun nevoilor celor cu deficienţe locomotorii. Apoi, o altă realitate pusă pe tapet autorităţilor locale este accesul celor cu nevoi speciale la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, aflată pe strada Feldioarei. "Aştept un răspuns de la domul Lupău, directorul OTL: când anume va introduce un autobuz din centru până pe Feldioarei. Îl mai întreb când anume va achiziţiona mijloace de transport în comun cu rampe speciale care să permită accesul şi celor cu probleme locomotorii", a declarat Claudiu Pop.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.