Şedinţă a Consiliului Judeţean PSD La sfârşitul acestei săptămâni, va avea loc şedinţa Consiliului Judeţean al PSD Bihor, la care sunt aşteptate să participe 100 de persoane. Întâlnirea este programată pentru sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 11.00, în sala mare a Primăriei municipiului Oradea. Iniţial, şedinţa trebuia să fie condusă de preşedintele PSD, Mircea Geoană, însă acesta şi-a amânat vizita în judeţul Bihor, în locul său urmând să vină vicepreşedintele Ilie Sârbu. Având în vedere că este prima şedinţă organizată după alegerea noilor structuri de conducere, cu această ocazie va fi prezentat raportul de activitate a filialei judeţene PSD Bihor în anul 2005, proiectele pentru anul în curs, precum şi modificările care au avut loc în Biroul Executiv Judeţean. Preşedintele social-democraţilor bihoreni, Mihai Bar, a anunţat că, în şedinţa de mâine, vor fi discuţii şi pe marginea plecării din partid a celor nouă primari. "Relaţia PD-UDMR funcţionează la fel" Preşedintele PD Bihor, Petru Filip, a declarat că recentele declaraţii ale liderilor PD, respectiv UDMR, nu schimbă relaţiile existente între cele două formaţiuni politice la nivelul judeţului nostru. Filip a mai precizat că, pentru UDMR Bihor, primează stabilitatea pe plan local, iar nivelul de subordonare a structurilor judeţene este diferit în formaţiunea maghiară faţă de celelalte partide. Liderul PD Bihor a adăugat că nu este prima dată când filialele judeţene ale celor două partide au o poziţie diferită faţă de cea a conducerilor centrale. Fuziunea cu PNL, discutată în Biroul Permanent Posibilitatea fuziunii dintre PD şi PNL va fi discutată azi, în Biroul Permanent Judeţean al PD Bihor. De asemenea, conducerea filialei judeţene intenţionează să efectueze un sondaj în rândul membrilor de partid, astfel încât, democraţii din teritoriu să-şi prezinte punctele de vedere în această privinţă. În ceea ce priveşte discuţiile cu partenerii de alianţă, care au avut loc săptămâna trecută, acestea au fost mai mult informale, filiala judeţeană a PNL nepronunţându-se în privinţa fuziunii.