Agenda politică - „Apucături de mic jupân de provincie”
Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, îl atacă pe primarul Ilie Bolojan, susţinând că acesta „are apucături de mic jupân de provincie” şi că „urmărește un singur țel: puterea personală absolută”, dorind să conducă atât judeţul cât şi Primăria Oradea „printr-un interpus docil”. Reacţia vine după ce Bolojan a anunţat că va candida la şefia CJ Bihor.
„Consiliul Județean Bihor nu trebuie să fie o anexă a Primăriei Oradea și nici subordonată grupului de interese din PNL, așa cum vor peneliștii”, a fost reacţia preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang. Potrivit lui Mang, rolul Consiliului Judeţean este să sprijine toate administraţiile locale din Bihor, nu doar Oradea. „În plus, județul nostru are de administrat aproape 900 de km de drumuri, numeroase instituții de cultură (pentru care Primăria Oradea nu dă niciun leu), școli, întregul sistem de protecție a copiilor și adulților, colectarea deșeurilor și are în subordine multe alte instituții. Dacă tot vorbește de mediocritatea stângii, îi aduc aminte lui Ilie Bolojan că Dreapta și PNL au mai condus județul Bihor și cam degeaba. În aceea perioadă, domnia sa a fost primar, iar Radu Țîrle și Popa Cornel au fost președinți. Și așa „bine” au colaborat între ei peneliștii, încât, la final, nu au avut nicio realizare notabilă împreună”, susţine Ioan Mang. Liderul PSD Bihor s-a referit şi la acuzaţiile aduse de Bolojan cu privire la eşecul gestionării Aeroportului: „De un an de zile, Ilie Bolojan și PNL Bihor au conducerea acestei regii, prin Consiliul de Administrație pe care și l-au dorit. Câte curse externe au adus la Oradea? Zero! Nu au fost în stare de nimic, nici măcar să demareze concursul pentru ocuparea postului de director. Și atunci ei vorbesc despre dezvoltare și curse externe? Cât tupeu!”. Potrivit lui Mang, în ultimii 4 ani, CJ Bihor a modernizat terminalul vechi şi a construit un terminal nou. „Nu trebuie să uităm că, sub actuala conducere a Consiliului Județean, în anii 2017 și 2018, Aeroportul din Oradea a avut una dintre cele mai spectaculoase creșteri a numărului de pasageri nu doar din România, dar și din Europa.
Consiliul Județean nu putea face însă un lucru la Aeroportul din Oradea: nu avea voie să plătească biletele de avion ale călătorilor. Ne interzicea atât legislația românească, cât și Comisia Europeană, transportul aerian având caracter comercial și nu public. Acum însă, în noua conjunctură economică, de criză mondială, Uniunea Europeană a devenit mai permisivă și anul acesta Consiliul Județean Bihor va putea subvenționa biletele de avion.
Pentru corecta informare a bihorenilor încă un lucru mai trebuie spus vizavi de problema aeroportului: cursele internaționale de la Oradea nu s-au oprit din cauza Consiliului Județean Bihor sau a conducerii acestuia! S-au oprit pentru că așa au vrut companiile aeriene. Cursele nu au mai fost rentabile din punct de vedere financiar! Iar aici, o mare parte din vină o are și Primăria Oradea, care de 12 ani îi ține pe orădeni cu salariile cele mai mici din țară. Când tu, ca primărie, te lauzi cu parcuri industriale unde orădenii câștigă salariul minim pe economie, te mai miri că aceștia nu cumpără suficiente bilete de avion astfel încât să merite pentru companii să opereze de pe acest aeroport? Acesta e adevărul pe care Ilie Bolojan uită să îl spună!”, a mai afirmat Ioan Mang. Liderul social-democar consideră că „PNL și Ilie Bolojan nu vor o conducere unitară a județului. De fapt, ei vor o conducere unică. Și o gândire unică. Ca pe vremea comuniștilor! Ca un adevărat politruc, Ilie Bolojan vrea să fie prim-secretar al județului. Și ca un adevărat lider comunist, el ar lăsa scaunul de primar moștenire partidului său unic. Desigur, spre „binele” orădenilor, care ar fi scutiți de problema alegerilor”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.