Agenda politică - POL şi-a prezentat programul electoral
Candidaţii Partidului Oamenilor Liberi (POL) la Primăria Oradea şi la Consiliul Local şi-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, programul electoral, structurat sub sloganul „Împreună pentru oameni şi natură”.
Programul a fost prezentat de Orlando Balaş, purtătorul de cuvânt al partidului, aflat în fruntea listei pentru Consiliul Local Oradea. Locul ales pentru prezentarea programului a fost Parcul Brătianu, situat în apropierea „ruinelor lui Tarţa” (fostul politician Marcel Tarţa – n.r.), care de peste 12 ani „sunt factor de mizerie şi ruşine a oraşului”, fără ca actuala administraţie să fi rezolvat problema. De asemenea, în apropiere se află Dealul Ciuperca, un eşec al administraţiei Bolojan, Orlando Balaş menţionând că proiectul de amenajare a dealului a fost pus în practică în ciuda avertismentelor că acesta este situiat în zona 1 de risc de alunecări de teren. Balaş a precizat că în cazul în care vor accede în CL Oradea vor apăra interesele cetăţenilor, fiind catalizatori ai dialogului între autoritatea publică şi orădean, dialog care a lipsit aproape cu desăvârşire în ultimii 12 ani.
„Vrem ca Oradea să fie un oraş în care să trăim bine acum. Nu există o viziune a oraşului. Nu mai vrem atâtea proiecte de infrastructură, nefinalizate la termen care să îmbogăţească panoplia de realizări ale unui om. Vrem ca toate investiţiile să fie dezbătute public, în transparenţă decizională şi democraţie participativă”, a declarat Orlando Balaş, adăugând că POL vrea educaţie serioasă pentru copii, medicină preventivă, un oraş într-adevăr verde, sport de masă şi susţinerea financiară a evenimentelor culturale. Membrii POL mai solicită, printre altele, oprirea exproprierilor şi demolărilor abuzive, reducerea taxelor, impozitelor şi tarifelor la servicii publice, conservarea centrului istoric, fără supraînălţarea forţată a clădirilor, plantări sistematice de arbori din specii care nu pun probleme, sprijin pentru iubitorii de animale, stoparea implicării primăriei în activităţi comerciale, pieţe pentru producătorii agricoli din Bihor şi regiune, prioritate pentru transportul în comun, curse frecvente, înjumătățirea prețului biletelor și abonamentelor OTL, piste de biciclete funcționale, continue, care să permită traversarea orașului pe principalele direcții, în condiții de siguranță pentru bicicliști, spitale, școli, grădinițe și creșe curate și bine dotate. Eliminarea taxei pentru parcare în cartierele mărginaşe etc.
Candidatul POL la Primăria Oradea, Mircea Jacan, a vorbit despre nevoia unei democraţii locale reale, în care deciziile se iau de jos în sus, în care consilierii solicită şi primesc sugestii şi propuneri de la orădenii de rând, cât şi despre scopul unei primării de a crea coeziune socială între toţi membrii săi.
„Toate proiectele noastre nu sunt doar deziderate, noi efectiv ne gândim şi la proiectele de hotărâri de consiliu pe care le-am pune pe masa consilierilor. Partidul Oamenilor Liberi este creat pe grupuri de lucru, iar rezultatele muncii noastre se vor vedea în proiecte concrete de hotărâri”, a afirmat Mircea Jacan.
Au mai fost prezenţi alţi patru candidaţi „oameni liberi”: Kante Meister, Cosmin Bursaşiu, Petru Enache şi Romeo Gozner. La final, Orlando Balaş a lansat o invitaţie pentru toate partidele care au candidaţi la Primăria Oradea la o dezbatere, în special actualului viceprimar al Oradiei, Florin Birta, şi candidaţii liberali la CL Oradea, pentru ca alegătorii să vadă diferenţele de viziune dintre cele două părţi. Balaş a mai menţionat că POL este singura formaţiune cu adevărat de opoziţie, pentru că nu vizează realizarea niciunei alianţe majoritare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.