Agenda politică - PSD şi-a prezentat candidaţii pentru CL Oradea
Social-democraţii bihoreni au prezentat, miercuri, 24 aprilie, candidaţii pentru Consiliul Local Oradea cu care se vor prezenta la scrutinul din 9 iunie. Lista va fi deschisă de consilierul local Adrian Madar, care candidează, totodată, la funcţia de primar al municipiului Oradea.
PSD Oradea şi-a stabilit candidaţii pentru Consiliul Local, ordinea pe listă urmând să fie stabilită în cursul acestei săptămâni. Printre social-democraţii care vizează mandate de consilier municipal se numără: Adrian Madar, Liviu Sabău Popa şi Florica Bungău (toţi trei actuali consilieri locali), Pavel Mercea (unul dintre cei mai vechi membri ai PSD Bihor), Alin Novac Iuhas (directorul Şcolii Gimnaziale Dacia, fost inspector şcolar general), Adrian Vese (director economic, Igna Construct), Gheorghina Bîrlădeanu (cadru didactic, Universitatea Agora), Horea Sebeşan (cadru didactic, preşedintele TSD Oradea), Şerban Todică (antreprenor), Lucian Fetea (director Lava Textiles), Sergiu Sasca (antreprenor), Daniela Sopota (profesoară la Colegiul Naţional Eminescu) şi Cristian Tăutu (antreprenor). Adrian Madar e convins că PSD va obţine în Oradea cel mai bun scor de după Revoluţie. În prezent, PSD are doar trei consilieri municipali în Oradea.
USR acuză o explozie a vizelor de flotant în Bihor
USR Bihor atrage atenția asupra exploziei vizelor de flotant în Bihor, în special în localitățile: Buntești, Câmpani, Căpâlna, Criștioru de Jos, Lunca, Sârbi, Sâmbăta şi Vașcău.
„În pragul alegerilor din 9 iunie cu o miză excepțional de mare pentru coaliția PSDPNL, USR Bihor a observat o creștere alarmantă a numărului de vize de flotant în mai multe localități din județ. Acest fenomen ridică serioase semne de întrebare cu privire la integritatea și corectitudinea procesului electoral”, menţionează USR Bihor, care precizează că analiza datelor din ultimele cinci săptămâni indică o dublare a numărului de vize în localități precum Buntești (40 vize noi în ultimele cinci săptămâni), Câmpani (100), Căpâlna (93), Criștioru de Jos (90), Lunca (131), Sârbi (206), Sâmbăta (80), Vașcău (175).
„La presiunea tinerilor, comasații PSDPNL au schimbat legea pe repede înainte, ca într-o adevărată autocrație, și au permis ca vizele de flotant să poată fi valabile cu 60 de zile înainte de data alegerilor. Măsură salutată în tăcere de mulți primari care se folosesc de acest instrument pentru a păstra puterea în comunitea lor. Crearea artificială de flotanți pentru voturi este un furt din voturile oamenilor care muncesc și trăiesc în aceste comunități, voința lor nemaiavând relevanță”, a declarat deputatul Silviu Dehelean, președintele USR Bihor.
„Ceea ce vedem în tabelele cu vizele de flotant este măsura cu care alegerile vor fi viciate în județul Bihor. Nu este o manevră nouă. Dimpotrivă, PSD și PNL sunt maeștri în a perverti procesul electoral. Au făcut-o și în trecut, o vor face și acum. Și prin aceste manevre vor fura din voturile celor care realmente trăiesc în comunitățile respective. Le vor fura acestora dreptul la o viață civilizată, de secol XXI”, a adăugat Alex Orjan, candidatul USR Bihor la președinția Consiliului Județean.
În fața acestei situații, USR Bihor „lansează un apel către toți cetățenii de bună credință să se implice activ în protejarea democrației, dar și către autoritățile competente de a verfica situațiile evidente și de a lua măsurile care se impun”. „Fiecare vot contează. Prezența masivă la urne este cel mai puternic antidot împotriva tentativelor de fraudare a alegerilor”, mai menţionează USR Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.