Agenda politică - Relație de vasalitate între instituţii
Purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar, a prezentat o analiză financiară a judeţului Bihor, remarcând „o relaţie de vasalitate” între Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, municipalitatea subvenţionând administraţia judeţeană.
„După preluarea puterii de către PNL, apare o operațiune economică aparte: subvenționarea activității CJ Bihor de către Primăria Oradea. CJ Bihor încasează subvenții în urma unor parteneriate, cel mai important este cel cu Primăria Oradea”, a declarat Adrian Madar, adăugând că în rapoartele financiare ale CJ Bihor nu sunt informaţii suplimentare cu privire la aceste subvenţii. Madar a mai menţionat că Bihorul este singurul judeţ în care municipiul reşedinţă subvenţionează Consiliul Judeţean. Sumele au crescut de la 1,7 milioane lei în 2021 la 5 milioane lei în 2022. „Surprinde acest tip de vasalitate între cele două înstituţii, care nu se justifică şi nu duce la nimic bun”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD Bihor.
„De unde ştiu ce să oferteze?”
Consilierul PSD Liviu Sabău Popa a criticat modalitatea prin care municipalitatea a lansat licitaţia privind construcţia parcării de pe amplasamentul fostei pieţe Nufărul, menţionând că printre documentele prezentate nu se numără şi proiectul tehnic al investiţiei.
„În ciuda promisiunii domnului primar că înainte de licitație va exista un proiect tehnic care va fi supus dezbaterii Consiliului Local, nici în momentul de față nu există un proiect. Există doar un studiu de fezabilitate la care se face referire, care este o pagină și un cartuș de sfârșit, care nu cuprinde absolut nicio trimitere la ce trebuie să îndeplinească, din punct de vedere tehnic. Nu este ataşat proiectul tehnic sau studiul de fezabilitate – varianta 1”, a declarat Liviu Sabău Popa, care se întreabă „de unde ştiu (firmele interesate – n.r.) ce să oferteze?”. Consilierul PSD a mai remarcat faptul că în nicio hotărâre de Consiliu nu s-a prevăzut posibilitatea ca Primăria să controleze lucrările sau să aleagă materialele. De asemenea, nu este prevăzută nicio țintă maximă de preț. „Ceea ce vedem naște semne de întrebare: nu există un proiect tehnic, se scoate o licitație unde cel care va oferta prețul cel mai mare va fi câștigător, în condițiile în care tot Primăria va plăti acel preț”, a mai menţionat Liviu Sabău Popa.
Amendamente la stabilirea taxelor
Consilierul local PSD Liviu Sabău Popa a prezentat şi propunerile social-democraţilor cu privire la proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2024.
Mai exact, PSD propune impozitarea pentru teren şi construcţii cu coeficientul minim permis de legislaţia în vigoare, pe o perioadă de 10 ani, pentru persoanele fizice şi juridice care au donat către municipalitate reţeaua de apă şi canalizare realizata din veniturile proprii ale acestora. O altă propunere se referă la taxele percepute pentru serviciile unde documentele pot fi depuse şi ridicate electronic şi vizează reducerea de 50% pentru taxele mai mari de 30 lei, respectiv o reducere de 100% pentru cele sub 30 lei, în contextul investiţiilor masive în digitalizare. Totodată, social-democraţii propun eliminarea taxei pentru utilizarea infrastructurii de transport alternativ, precum şi modificări la procedura privind taxele speciale pentru înregistrarea orarelor de funcţionare ale unităţilor comerciale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.