Senatorul PNL Adrian Hatos cere autorităților să-i protejeze mai bine pe consumatorii de produse naturiste, prin modificarea codului CAEN în așa fel încât să fie reglementată mai bine activitatea farmaciilor și magazinelor naturiste pentru a permite un control mai strict.

 

Modificarea ar presupune și responsabilizarea operatorilor, respectiv adoptarea unor standarde de calitate ridicate pentru protejarea consumatorilor de suplimente alimentare.

Senatorul orădean solicită Ministerului Muncii și INS să facă aceste modificări pentru că formularea acestei clase prin codul CAEN este foarte generală. De asemenea, Hatos i-a întrebat pe reprezentanții celor două instituții dacă iau în considerare promovarea unor modificări ale încadrării în grupa majoră COR (Codul Ocupațiilor din România), precum și înființarea unor cursuri de specializare pentru personalul implicat în această activitate.

„Doresc să aduc în discuție reglementarea funcționării magazinelor naturiste, precum și a pieței de suplimente alimentare și produse naturiste în general. Întrebarea este cu atât mai relevantă cu cât piața suplimentelor alimentare este bine reprezentată la nivel național și se află în ascensiune. Astfel, operatorii care funcționează în domeniul comercializării produselor naturiste își desfășoară activitatea pe codul CAEN 4729 – Comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate. Această clasă include vânzarea cu amănuntul de produse lactate și ouă și vânzarea cu amănuntul de alte produse alimentare. Având în vedere formularea foarte generală a prezentei clase, codul CAEN 4729 poate fi autorizat de companii din diverse domenii de activitate, fapt care determină o comercializare extinsă a suplimentelor alimentare”, spune Adrian Hatos.

Suplimentele alimentare sunt comercializate în farmacii, drogherii, magazine naturiste, hipermarketuri/supermarketuri, magazine de cosmetice, platforme online de tip marketplace, companii Multi-Level-Marketing (MLM).

Riscuri necunoscute

„Pornind de la rezultatele unui studiu privind profilul consumatorului român de suplimente alimentare și plante aromatice derulat în 2016-2017, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare INCDBA semnalează probleme referitoare la expunerea populației la riscuri necunoscute legate de consumarea unor produse a căror calitate și siguranță pot fi neconforme, promovarea excesivă, lipsa de informații corecte și complete, vânzarea produselor fără avertizări privind potențiale efecte secundare care pot rezulta din interacțiunea suplimentelor cu tratamentul medicamentos, automedicație, tratarea ineficientă a unor boli, precum și accesul la suplimente alimentare prin canale necontrolate (exemplu: platforme de tip marketplace, companii MLM)”, a arătat Adrian Hatos.

De asemenea, mai precizează el, Consiliul Concurenței din România atrage atenția asupra necesității reglementării comercializării și publicității suplimentelor alimentare.

Un demers în această direcție îl constituie Legea suplimentelor alimentare nr. 56/2021, care prevede comercializarea suplimentelor alimentelor care au în compoziție vitamine și minerale în baza certificatului de notificare emis de Ministerul Sănătății.

„Actul normativ nu se adresează și suplimentelor alimentare obținute doar din plante, care pot avea, la rândul lor, efecte secundare negative. Totodată, este important de precizat că, la nivelul Uniunii Europene, reglementarea suplimentelor alimentare urmărește informarea corectă a consumatorului și protejarea stării de sănătate a acestuia prin responsabilizarea operatorilor și adoptarea unor cerințe ridicate de calitate și siguranță alimentară”, a mai spus senatorul.