Alegeri devansate la OFL Bihor
Alegerile pentru desemnarea celei care va ocupa fotoliul de preşedintă a Organizaţiei de femei a PNL Bihor au fost devansate cu o zi. Astfel, Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a OFL Bihor va avea loc azi, 29 noiembrie, de la ora 17.00, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei municipiului Oradea. În jur de 100 de femei liberale din tot judeţul sunt invitate să-şi desemneze noua preşedintă. Sarcina lor nu va fi una dificilă, având în vedere că singura care şi-a depus candidatura este Lidia Popa, secretar regional (NV) al OFL. Reamintim că deputatul Lucia Varga, aleasă preşedinte a OFL Bihor la începutul lunii martie a acestui an, a devenit lideră la nivel naţional a femeilor liberale în 19 martie 2011. De atunci, interimatul a fost asigurat de Smaranda Scridon, cea mai bine clasată dintre vicepreşedinţi, ea primind cele mai multe voturi din partea colegelor de partid.
Referitor la alegerile din OFL, singura care trebuia sa candideze si sa aibe functia de presedinta este d-na Smaranda Scridon, nu una care a venit in PNL din PDL si care alearga dupa functii...dar asta este...