Alegeri la PD Bihor: Victorie fără glorie
Vineri, în sala mare a Teatrului de Stat din Oradea, a avut loc şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean, în cadrul căreia au fost alese noile structuri de conducere ale PD Bihor. Aşa cum era de aşteptat, preşedintele Petru Filip a fost reconfirmat în funcţie, acesta neavând nici un contracandidat pentru cea mai înaltă poziţie în filiala bihoreană a PD, eventualii oponenţi mulţumindu-se să ocupe alte poziţii în partid.
La alegerile din PD Bihor au participat preşedintele acestui partid, Emil Boc, precum şi ministrul Agriculturii, vicepreşedintele liberal Gheorghe Flutur. De asemenea, au fost prezenţi şi liderii filialelor locale ale partidelor care alcătuiesc coaliţia. Preşedintele PD Bihor, Petru Filip, a obţinut un nou mandat în fruntea filialei, fiind votat de 527 de delegaţi, doar şase îndrăznind să-l taie de pe listă. Acesta le-a prezentat democraţilor un decalog cu propunerile pe care intenţionează să le ducă la îndeplinire în următorii ani. Astfel, Filip a promis că va câştiga alegerile locale din anul 2008 în cel puţin 30 de localităţi, între care, obligatoriu, Oradea, precum şi preşedinţia Consiliului Judeţean, pe care, în 2004, a pierdut-o în faţa UDMR. De asemenea, şi-a propus întărirea organizaţiilor locale în 85 de unităţi administrativ-teritoriale, creşterea numărului de membri la 10.000 în 2009, precum şi transformarea filialei într-o instituţie publică, prin crearea condiţiilor organizatorice şi logistice necesare. Totodată, pentru alegerile generale, acesta promite câştigarea a cel puţin unei funcţii de senator şi două de deputaţi, neuitând de cea de europarlamentar, care i se pare tentantă actualului primar al municipiului Oradea. Probabil, pentru a nu exista discuţii în partid, celelalte două funcţii de conducere au fost negociate în interiorul Biroului Permanent Judeţean, astfel încât în faţa delegaţilor s-au prezentat numai Traian Abrudan, pentru postul de preşedinte executiv, respectiv Mircea Matei, pentru cel de secretar general. Actualul subprefect a fost votat de 525 de persoane, opt fiind împotrivă. Candidatura lui ar putea însemna renunţarea la poziţia pe care o are în cadrul Prefecturii, preşedintele PD Bihor adminţând că partidul din care face parte pregăteşte o strategie pentru funcţia de subprefect, urmând ca, în perioada imediat următoare, să prezinte şi o soluţie concretă. Proaspătul lider al PD Oradea, consilierul local Mircea Matei, a fost votat de 496 dintre delegaţi, 37 tăindu-l de pe listă, obţinând astfel funcţia de secretar general al filialei judeţene. Singurele posturi care au suscitat cât de cât interesul democraţilor au fost cele de vicepreşedinte şi secretar executiv, unde au fost înscrişi 21 de candidaţi pe 10 locuri, respectiv 33 pentru 14 locuri. În urma voturilor acordate de delegaţii rămaşi în sală, vicepreşedinţi ai PD Bihor au fost aleşi Ştefan Seremi, vicepreşedintele CJ Bihor, deputatul Ionela Bruchental-Pop, primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuş, senatorul Radu Ţârle, consilierii judeţeni Ionel Avrigeanu şi Cristian Ile, consilierii locali Vasile Petruţ, Mircea Bradu şi Nicuşor Lepădatu, precum şi Mircea Budău. De la împărţirea "caşcavalului" au rămas pe dinafară fostul deputat Teodor Cladovan, Jean Manolescu, precum şi majoritatea tinerilor care şi-au depus candidatura. Aceştia din urmă au rămas numai cu diplomele de felicitare pentru activitatea depusă în timpul campaniei electorale din 2004.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.