Alianţa D.A. mulţumeşte bihorenilor
Alianţa D.A. PNL-PD Bihor a transmis ieri, pe adresa redacţiei, un comunicat de presă prin care mulţumesc persoanelor cu drept de vot din judeţ pentru sprijinul acordat în obţinerea a patru locuri în noul legislativ, dar a contribuit şi la ocuparea funcţiei de preşedinte al României a candidatului acestei alianţe politice, Traian Băsescu. Prezentăm integral comunicatul semnat de cei doi copreşedinţi ai Alianţei D.A. PNL-PD Bihor, Cornel Popa, respectiv Petru Filip:
Datorită dumneavoastră, bihorenilor, judeţul nostru a reuşit să trimită în Parlament una dintre cele mai puternice echipe de deputaţi şi senatori care, ei înşişi bihoreni fiind, s-au angajat să îşi respecte cuvântul dat şi să reuşească în proiectele importante pentru oameni. Parlamentarii Alianţei D.A. PNL-PD sunt conştienţi de faptul că votul dumneavoastră înseamnă un angajament ferm ale cărui rezultate trebuie să se vadă în mod concret - pe masa şi în buzunarul oamenilor - în următorii patru ani.
Eu, Cornel Popa, în calitate de deputat de Bihor doresc să vă asigur astăzi că prioritatea mandatului parlamentarilor bihoreni ai Alianţei D.A. PNL-PD va fi binele cetăţenilor României şi al bihorenilor, în special !
Eu, Petru Filip, în calitate de primar al municipiului Oradea, mulţumesc locuitorilor oraşului nostru pentru că au dovedit că ştiu să îşi dea votul pentru viitor: au început în 6 iunie, au continuat în 28 noiembrie prin votul pentru o echipă puternică a Alianţei D.A. PNL-PD şi au demonstrat că ştiu să facă un lucru bun până la capăt prin alegerea lui Traian Băsescu ca Preşedinte al României.
Pentru că ne oferiţi şansa de a demonstra că putem reuşi - vă mulţumim! Vă mulţumim dumneavoastră, celor care aţi votat şi, nu în ultimul rând presei, care ne-a arătat obiectivitate şi promptitudine de fiecare dată când cuvântul nostru a trebuit să fie auzit. De asemenea, suntem conştienţi că votul dumneavoastră înseamnă azi nu numai o echipă puternică de bihoreni în Parlamentul României, ci şi un nou Preşedinte - Traian Băsescu. Bihorul a contribuit decisiv la schimbarea unui sistem şi la instaurarea legii Dreptăţii şi Adevărului în România! Pentru toate acestea mulţumim bihorenilor şi privim cu încredere spre viitor!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.