Instalarea haosului în sânul Filialei PSD Bihor nu a început, cum ar fi fost mai degrabă de aşteptat, o dată cu intrarea în opoziţie a acestei formaţiuni politice, ci mult mai devreme, pe la finele anului 2000, o dată cu revenirea la putere a aceluiaşi partid. Măcinată de interminabile lupte intestine arbitrate copios de o conducere interimară, filiala bihoreană a celui mai puternic partid din România s-a transformat în păpuşa gonflabilă a grupurilor de interese care au abuzat-o până dincolo de cota de reeşapare. Dacă dezinteresul suspect al fostei conduceri executive centrale a PSD faţă de degrigolada organizaţiei Bihor nu a putut fi explicat decât mult mai târziu, după ruşinoasa pierdere a alegerilor generale, când au ieşit la iveală încrengăturile transpolitice care guvernau relaţiile nevăzute între eterna cocotă UDMR şi priapicii săi proxeneţi din PD şi PSD, menţinerea batistei pe ţambal şi de către noul staf al partidului nu mai are nici o justificare. Chiar să nu-l intereseze pe domnul Mircea Geoană că hemoragia aleşilor locali din Filiala PSD Bihor a devenit sport de masă, că din cei 39 de primari aleşi pe listele acestui partid în vara anului 2004, peste 20 şi-au luat până acum coada la spinare şi alţi 10 au ieşit la încălzire? Sunt de notorietate declaraţiile iresponsabile ale actualului preşedinte al organizaţiei, Mihai Bar, care, după fiecare dezertare, susţine emfatic că filiala se întăreşte şi chiar dacă ar fi să rămână un singur om în partid, el va fi acela. Fie şi numai pentru a-şi vedea încă o dată împlinit visul de a se cocoţa pe primul loc al listei de candidaţi la un fotoliu parlamentar, o condiţie necesară, nu însă şi suficientă, pentru a şi accede în forul legislativ. Cu larga majoritate a zestrei de aleşi locali risipită pe sub poalele portocalii ale puterii, PSD Bihor a scăpat deja din mâini frâiele organizării viitoarelor scrutinuri locale. Din poziţia de out-sider, oricare candidat surpriză scos din jobenul lui Mihai Bar va intra cu şansa a doua într-o competiţie în care, de vreo 10 ani încoace se votează omul şi mai puţin partidul care-l susţine pe liste. Puţin le va păsa nanei Floare şi baciului Gheorghe câţi trandafiri mai poartă la butonieră primul lor gospodar în funcţie, dacă acesta a reuşit să le pietruiască drumul prin faţa casei şi dacă a săpat şanţul pentru canalizare, ducându-şi la bun sfârşit măcar o mică parte din promisiunile asumate la preluarea mandatului, greu, dacă nu imposibil de realizat, sub o administraţie judeţeană ostilă, egoistă şi hrăpăreaţă pe care, în loc s-o hărţuiască într-un război al declaraţiilor politice pe viaţă şi pe moarte, "liderul opoziţiei", Mihai Bar, mai degrabă o ignoră. Fredonând leitmotivul aceloraşi manele demagogice care au prăbuşit PSD la mai puţin de 20% din preferinţele electoratului, orice tentativă de a face să renască din propria cenuşă o filială bântuită de orgolii şi blesteme pare sortită eşecului, cel puţin până când Mihai Bar va renunţa să-şi mai ridice vocaţia de perdant la rang de virtute şi va înţelege că la baza oricărei trainice zidiri trebuie să stea un sacrificiu. Dacă instalarea haosului în sânul Filialei PSD Bihor nu a început o dată cu intrarea în opoziţie a acestei formaţiuni politice, ci mult mai devreme, pe la finele anului 2000, falimentul său politic coincide cu mandatul actualilor păstori: un frustrat şi un lustrat, în faţa vanităţii cărora nu tremură, cum ar fi normal, partidele puterii, ci abdică, lehămesită, propria turmă. O fi vai de turma fără păstor, dar mult mai amar îi este păstorului fără turmă...