Liderul Clubului Dreptei, Octavian Bot, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că cea mai mare dovadă de iresponsabilitate în viaţa politică românească o reprezintă menţinerea Alianţei DA. Bot susţine că cele două partide care compun Alianţa nu au nimic în comun, singurul lucru care-i mai leagă fiind dorinţa de a rămâne la putere. Fostul democrat l-a atacat pe liderul PD, Emil Boc, afirmând că acesta excelează în limbajul de papagal pe care-l foloseşte repetând câteva sloganuri şi concepte care nu au legătură cu populaţia ţării. "Printre sloganurile folosite de Emil Boc se numără Agenda cetăţeanului, care ar fi motivul pentru care Alianţa ar trebui să rămână la guvernare. Acest lucru e o prostie, pentru că bietul cetăţean are doar nevoi, dorinţe, însă nu are nicio agendă", susţine Octavian Bot. Acesta a mai adăugat că acţiunea preşedintelui Traian Băsescu de declanşare a procedurilor pentru referendumul privind votul uninominal a fost total iresponsabilă. În opinia lui Bot, acest referendum nu ar rezolva nimic, ci doar ar exprima opinia cetăţenilor cu privire la votul uninominal. "Băsescu joacă totul pe o singură carte, propria imagine", e de părere liderul Clubului Dreptei, care a adăugat că, pentru a ieşi bine din această situaţie, preşedintele României a declarat că se mulţumeşte dacă partidele parlamentare ajung la un numitor comun privind legea electorală. "Referendumul este total inutil. În urma sa nu se instituie o lege, ci rezultatul ar fi fost prezentat Parlamentului, care ar fi trebuit să adopte actul normativ", a precizat Bot. Acesta se mira de ce, dacă tot se erijează în susţinători ai ideilor lui Traian Băsescu, democraţii nu au iniţiat, prin miniştrii pe care îi au, un proiect de lege privind votul uninominal. O altă dovadă de iresponsabilitate este considerată situaţia de la Ministerul Afacerilor Externe. Bot susţine că, pe de o parte, vina este a premierului Tăriceanu, care l-a propus pe Adrian Cioroianu, parlamentar fără experienţă sau pregătirea necesară să facă faţă acestui post, iar pe de altă parte, vina îi aparţine preşedintelui, care lasă ministerul fără titular. De asemenea, Octavian Bot consideră că pregătirea alegerilor europarlamentare este tratată superficial de toate partidele româneşti, care au nominalizat persoane din a doua linie drept candidaţi pentru Parlamentul European. "Alegerile pentru Parlamentul European au un caracter strict politic, motiv pentru care partidele româneşti ar fi trebuit să-i pună pe listă pe cei mai buni dintre politicieni. În schimb, observăm că toate partidele îşi trimit politicieni de mâna a doua. Nu ar trebui trimişi oameni care să înveţe abc-ul politicii în Parlamentul European. Vor face doar figuraţie", a menţionat Bot. În altă ordine de idei, liderul Clubului Dreptei susţine că suspendarea preşedintelui este un exerciţiu democratic, iar comisia înfiinţată de Parlament este constituţională. "Această comisie nu are dreptul să facă o anchetă propriu-zisă, ci poate doar să cerceteze motivele invocate pentru suspendarea preşedintelui. Raportul întocmit de comisie va fi prezentat Parlamentului, care va putea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză, nu doar din citirea acuzaţiilor aduse de opoziţie", a precizat Octavian Bot.