Ilie Bolojan, candidatul PNL la Primăria Oradea, şi-a prezentat ieri programul economic pentru anul 2008-2012. Cifrele puse la dispoziţia jurnaliştilor vin să susţină ideea că Oradea este cu mult rămasă în urmă din punct de vedere al calităţii vieţii faţă de alte oraşe din vestul ţării. În timp ce în Oradea salariul mediu net pe luna februarie a.c. a fost de 884 lei, în Cluj-Napoca acesta a ajuns la 1.192. De asemenea, alte cifre arată că Oradea ocupă ultimul loc la cifra de afaceri. Acest lucru se datorează, în opinia liberalilor, atitudinii arbitrare a Primăriei Oradea în relaţia cu mediul de afaceri, a opacităţii municipalităţii faţă de investitori, a lipsei de viziune a celor din conducerea executivului, a lipsei infrastructurii de afaceri şi a lipsei unui aeroport internaţional. Pentru redresarea economică a oraşului, Bolojan şi echipa sa propun o politică fiscală "realistă", cu argumentul că Oradea are cele mai mari impozite pe proprietăţi, chiar şi în raport cu Capitala, Clujul ori Timişoara, dar şi o structură sănătoasă a veniturilor şi cheltuielilor în alcătuirea bugetului local, acordarea de facilităţi fiscale fără discriminări pentru agenţii economici, înfiinţarea de parcuri industriale, centre logistice şi centre expoziţionale, renunţarea la vânzarea de terenuri, promovarea investiţiilor publice cu fonduri de la Guvern şi de la UE, parteneriate cu Consiliul Judeţean pentru dezvoltarea căilor de acces rutier şi a Aeroportului, reducerea birocraţiei şi eliminarea corupţiei din Primărie. Potrivit lui Bolojan, PNL va susţine în Oradea dezvoltarea cu prioritate a industriei informatice, industriei prelucrătoare, logisticii şi transporturilor, turismului şi serviciilor, inclusiv medicale.