Bolojan, secretar general al Guvernului cu acte-n regulă
Fostul prefect de Bihor, Ilie Bolojan, a fost numit, ieri, în funcţia de secretar general al Guvernului, în locul lui Radu Stroe. Decizia a fost luată în cadrul primei şedinţe de Guvern a noului Executiv, din care nu mai fac parte miniştrii PD. Odată cu promovarea lui Bolojan, postul deţinut de acesta în fruntea Instituţiei prefectului Bihor a devenit vacant.
Prin restructurarea guvernamentală, secretarul general a devenit înalt funcţionar public, iar postul de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului a fost desfiinţat. În ceea ce priveşte funcţia de prefect al judeţului Bihor, aceasta este îndeplinită de subprefectul Traian Abrudan, prin delegare de sarcini. Potrivit unui ordin emis de Bolojan anul trecut, Abrudan are împuternicirea de a-l înlocui pe prefect în perioadele în care acesta se află în concedii de odihnă sau medicale, dacă raporturile de serviciu ale acestuia sunt suspendate sau în cazul deplasărilor în interes de serviciu. Deocamdată, nu se ştie dacă va fi numit un prefect interimar sau se va continua cu această soluţie până la organizarea concursului pe post. Potrivit legislaţiei în vigoare, dacă în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici nu sunt persoane care să îndeplinească criteriile necesare pentru ocuparea postului de prefect, acesta se scoate la concurs. Persoanele care se pot înscrie în "cursă" pentru a deveni reprezentant al Guvernului în teritoriu trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii: să fie absolvenţi de studii juridice, să aibă cel puţin un mandat întreg de parlamentar sau să fie absolvenţi ai Institutului de Administraţie Publică. După câştigarea concursului, acesta intră automat în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici, fiind obligat să urmeze cursurile INA, dacă acestea nu figurează în CV-ul său.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.