Bot vrea să mute penitenciarul din centrul Oradiei
Deputatul Octavian Bot a declarat că după opt luni de la demersul oficial făcut către Ministerul Justiţiei pentru a cere informaţii cu privire la posibilitatea mutării Penitenciarului Oradea în afara localităţii. "Răspunsul ocoleşte problema de fond", a afirmat Bot. Potrivit acestuia, ministrul Justiţiei a precizat că ministerul are la dispoziţie două terenuri, unul la Sântandrei, cu o suprafaţă de 450.000 mp, care însă acolo funcţionează o fermă, iar celălat la Sânmartin, cu o suprafaţă de 250.000 mp. "Terenul de la Sânmartin s-ar preta, cred eu, la o astfel de investiţie. Acolo a fost un poligon de tragere, care a fost transferat de la Ministerul Apărării în anul 2001 sau 2003. Cred că scopul a fost construirea unui noi penitenciar, însă nu s-a făcut nimic în acest sens. Mi s-a răspuns că vor fi făcute demersuri pentru a repune în funcţiune poligonul pentru antrenamentul personalului de la penitenciar", a declarat Bot. Acesta a mai adăugat că o altă problemă ridicată a fost faptul că drumul de acces la teren nu corespunde, fiind pietruit, dar şi faptul că în zonă nu este gaz. Bot a anunţat că va continua demersul său de a muta Penitenciarul Oradea din centrul oraşului, încercând sa identifice un alt teren împreună cu administraţia locală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.