În alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii viitoare va candida, în judeţul Bihor, cel puţin un candidat independent. Medicul veterinar Gheorghe Cârlea, din Holod, a anunţat că a strâns deja semnăturile necesare înscrierii în cursa electorală din colegiul de deputaţi V Ceica-Holod. "Am strâns peste 3.000 de semnături, aştept să le pot depune", a declarat Gheorghe Cârlea, care a precizat că are nevoie de susţinerea a cel puţin 4% din alegătorii colegiului V, adică 2.441 semnături, pentru a se putea înscrie. Cârlea a decis să candideze independent deoarece partidul din care face parte, PD-L, a refuzat să-i ia în calcul nominalizarea sa. "Sunt la al patrulea mandat de consilier local în Holod. Am fost totdeauna un soldat disciplinat şi m-am străduit să nu trec peste cei din partid. Dosarul meu l-am depus iniţial la PD-L, dar nu s-a ţinut cont de el. M-a deranjat foarte mult poziţia lui Petru Filip, care m-a făcut nesimţit şi m-a acuzat că nu am adus voturi partidului. I-am spus că sunt pregătit atât politic, cât şi financiar să candidez. A rămas blocat", a afirmat Gheorghe Cârlea. Medicul veterinar susţine că din cele 18 comune arondate colegiului V de deputaţi, este cunoscut în 17. "De 26 de ani sunt medic veterinar, sunt cunoscut aproape în fiecare casă", a mai afirmat Cârlea. Dacă va reuşi să se înscrie în cursa electorală, principalii săi adversari vor fi Ştefan Seremi (PD-L), Claudia Vlaş (PNL) şi Mihai Bar (PSD).