Preşedintele Traian Băsescu a sosit, ieri, la Palatul Cotroceni unde, după intonarea imnului de stat al României, a trecut în revistă garda de onoare. El a fost întâmpinat la intrarea în Palat de fostul preşedinte, Ion Iliescu, şi de consilierii acestuia, precum şi de noii consilieri prezidenţiali, Theodor Stolojan, Claudiu Săftoiu şi Renate Weber. După o întrevedere de aproximativ 30 de minute, care a marcat preluarea mandatului de către noul şef al statului, Ion Iliescu a fost condus până la ieşirea din Palat de actualul preşedinte al ţării, Traian Băsescu. Ion Iliescu a declarat că a discutat într-un cadru civilizat cu Traian Băsescu, că şi-au spus "cuvinte ultime" şi au evocat amintiri comune, dar că au discutat şi unele chestiuni mai concrete. Întrebat dacă este emoţionat, Iliescu a spus că "într-un fel", dar că de regulă îşi înfrânge "emotivităţile". "Sigur, e o etapă de viaţă care se încheie. Fiecare final înseamnă un nou început. Mă pregătesc pentru noul început. Totdeauna te desparţi nu cu uşurinţă de un loc de muncă, de un colectiv cu care ai lucrat. Este firească şi umană această chestiune, dar am trecut prin multe asemenea momente", a mai spus Iliescu, precizând că îi lasă moştenire lui Traian Băsescu "spiritul Cotrocenilor" care este de deschidere, de comunicare. "I-am spus că asta e esenţial: să stabilească dialog cu toată lumea. E alta statura şefului statului faţă de şeful de partid sau primar sau aşa mai departe", a adăugat Iliescu. În curtea interioară a Palatului, garda i-a prezentat lui Ion Iliescu onorul. A fost intonat imnul de stat al României, după care Ion Iliescu a trecut în revistă garda de onoare. Înainte de a urca în maşină pentru a părăsi Palatul Cotroceni, el şi-a luat la revedere de la angajaţii Preşedinţiei şi de la ofiţerii SPP.