Comuna Lunca. Consiliul Local este parțial constituit - Dorin Traian Boca, la primul mandat de primar
Căminul Cultural Lunca a găzduit ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Lunca și depunerea jurământului de învestire în funcția de primar de către Dorin Traian Boca, ales în această funcție, pentru prima oară, în urma alegerilor din 9 iunie.
Căminul Cultural din Lunca a fost arhiplin sâmbătă, 26 octombrie, cu ocazia constituirii noului consiliu local și a depunerii jurământului de învestire în funcția de primar de către Dorin Traian Boca, care a câștigat alegerile din 9 iunie, în dauna lui Ioan Popa, la o diferență de 66 de voturi. După intonarea Imnului Național și rugăciunea unui sobor de preoți – compus din Călin Daniel Pădurean, Briheni; Remus Morar, Câmpani; Viorel Petruse, Seghiște; Alexandru Sabău, Sârbești; Ciprian Hulber, Hotărel – subprefectul județului Bihor, Emilian Pavel, a dat citire Ordinului prefectului județului Bihor Nr. 497 din 17 octombrie 2024 prin care se convoacă, în ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al comunei Lunca în data de 26 octombrie 2024, la ora 10.00, consilierii aleși la alegerile locale din 9 iunie 2024. Într-o atmosferă plină de entuziasm, am remarcat prezența mai multor oameni din mediul de afaceri, dar și din cel politic, printre care, președintele PSD Bihor, dr. Aurel Mohan, cel care deschide lista senatorilor de Bihor, din partea PSD, la alegerile din acest an; deputatul Ioan Mang; subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Gabriel Traian Ghilea, dar și foarte mulți primari și viceprimari de pe raza județului Bihor, printre care și Corina Ene, primarul comunei Căbești, cea care deschide lista deputaților de Bihor, din partea PSD, la alegerile din acest an. În cadrul ședinței, în ordine alfabetică, au depus jurământul de investire consilierii: Bogdan Livius (PNL), Bondar Vasile Raul (PSD), Briscan Ionuț Cristian (PSD), Culda Violeta Livia ( AUR), Horj Ioan Moise (PSD), Lucaciu Raul Nicolae (PNL), Malița Mircea Florin ((PSD), Negrita Daniel Valentin (PNL), Rotar Raul Ovidiu Raj (PSD), Vaisărhofer Florin Ionel (PNL), în timp ce al unsprezecelea consilier va fi validat în viitoarea ședință. Un moment mult așteptat a fost depunerea jurământului de către primarul ales, pesedistul Dorin Traian Boca, care va conduce destinele comunei Lunca pentru următorii patru ani. „Iată-ne împreună în acest moment mult așteptat, care a încununat eforturile noastre colective. Cu toții am reușit aceasta și faptul că suntem aici vi se datorează tuturor într-o oarecare măsură. Sunt onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o și sunt conștient de așteptările mari pe care le aveți de la mine. Prerogativele funcției pe care astăzi am luat-o în primire mă vor obliga la eforturi susținute și la dovedirea unui înalt profesionalism în vederea realizării tuturor obiectivelor. În acest sens și pe viitor voi avea nevoie de încrederea dumneavoastră, urmând ca la rândul meu să nu mă dau înapoi de la nimic pentru a confirma așteptările. Cu această ocazie țin încă o dată să vă mulțumesc tuturor, neuitând să îi menționez și pe membrii valoroasei mele echipe. Aprecieri, totodată, și colegilor din PSD, care au crezut în mine și m-au susținut necondiționat. Nu în ultimul rând, distinsul sobor de preoți merită menționat pentru toate clipele în care au fost alături de noi, inclusiv cu această ocazie când au binecuvânat evenimentul în speță. Am fi tentați, poate, să spunem că ce a fost mai greu a trecut, dar sunt conștient că greul începe abia de acum. Cu toate acestea, având sprijinul și încrederea celor menționați, vă asigur că atât eu, cât și membrii echipei mele vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru realizarea tuturor obiectivelor și rezolvarea oricăror probleme cu care ne vom confrunta. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus, printre altele, Dorin Traian Boca, la investirea sa în funcția de primar al comunei Lunca. La final, noul primar a fost felicitat atât de colegii de partid, cât și de cei prezenți în sală, cu toții afirmând, cu multă convingere, că „omul faptelor bune”, cum este cunoscut Dorin Traian Boca, va aduce comuna Lunca la standarde europene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.