Cu câţiva ani în urmă, un cetăţean de undeva din judeţul Neamţ ceruse instanţei - la câteva luni după ce returnase suma de bani unui "prieten" căruia îi dăduse spre folosinţă autoturismul proprietate personală, drept garanţie pentru suma relativ mare pe care o împrumutase de la el cu acel prilej - să-l oblige să-şi respecte angajamentul pe cel (aşa-zisul "prieten") care refuza să-i înapoieze maşina, chiar dacă îşi primise înapoi (în condiţiile şi în termenul convenite iniţial) suma de bani împrumutată.

Fiind speriat de onorariile mari pretinse de avocaţi, cu încredere deplină în justeţea actului de... justiţie, nefericitul moldovean, după ce anexase cererii adresate instanţei toate înscrisurile doveditoare pentru condiţiile de perfectare a împrumutului şi îndeplinirea întocmai şi la timp a formalităţilor de returnare a întregii sume de bani, aşteptase liniştit acasă soluţia instanţei. Aceasta într-adevăr a venit. Numai că - precum în bancul acela celebru în care un cetăţean al Planetei întreba la Radio Erevan dacă este adevărat că Serghei Serghievici a primit o Volgă (autoturism de lux), iar răspunsul primit era că este adevărat doar parţial, întrucât respectivul nu primise o Volgă, dar... i se furase bicicleta - şi în acest caz necuratul îşi băgase coada, iar instanţa legal competentă (răspunzând cererii numitului..., înregistrată la data de..., timbrată legal...) dă o soluţie magistrală: "... încuviinţează desfacerea căsătoriei ..." celor doi (reclamant şi pârât, redând datele de identificare ale fiecăruia, completul nici măcar nu remarcase că amândoi erau... de sex bărbătesc, iar instanţa n-avea cum să desfacă o căsătorie, care, la vremea respectivă, nu era posibilă nici măcar în Anglia sau Olanda, în perioada când chiar şi celebrul Elton John convieţuia în clandestineitate cu cel care avea să-i devină... soţie legitimă, sau invers (mă rog, treaba lor!). Păgubitul (proprietar cu acte în regulă al unui autoturism care rămânea în continuare, fără niciun drept, în folosinţa celui de care justiţia îi... dăduse dreptul să divorţeze) a ajuns atunci erou fără voie, tone de cerneală au curs în presa scrisă pe tema păţaniei lui, el însă (şi mulţi din cei care au aflat - atunci sau mai târziu - despre acest eveniment) au dobândit serioase îndoieli cu privire la temeinicia şi profunzimea actului de justiţie. Fapte de aceeaşi natură s-au mai petrecut în justiţia românească, au fost însă şi altele complet diferite care au zgândărit din temelii şi bruma de încredere pe care cetăţenii ar trebui să o aibă în ceea ce - de la Montesqieu încoace - reprezintă cea de-a III-a putere în stat. Două exemple vreau să mai prezint. Primul se leagă de o petrecere studenţească din Cluj Napoca, din deceniul al VIII-lea din secolul trecut, când la un "joc de societate" un student primise pedeapsa să coboare cu schiurile pe scările blocului. O nefericită bătrânică se ivise pe scările întunecate (era vremea economiilor de curent din "Epoca de Aur"), iar petrecăreţul "schior" o lovise din plin aducând-o în stare de comă. Bătrânica şi-a revenit - la spital - după câtva timp, însă când a povestit cadrelor medicale că a fost lovită de un schior pe scările blocului a fost dusă direct la... psihiatrie. Ce legătură are acest lucru cu justiţia? Legătura este în persoana "schiorului", care avea să devină peste aproximativ 20 de ani starostele procurorilor din România. În acelaşi municipiu transilvan, primarul care refuza să dea curs solicitărilor mai mult decât insistente ale unui grup de interese (legitime, după cum se dorea să se creadă) s-a ales cu o "zestre" de aproape 400 de procese penale, cu o "plimbare în condiţii de maximă securitate" (luat "pe sus de către mascaţi" din biroul său şi transportat cu duba, precum infractorii cei mai periculoşi). În cele din urmă, sub influenţa şi a altor curente, venite de "mai sus", tenacele primar a fost eliminat din cursa pentru a rămâne în funcţie (la ultimele alegeri locale), grupul de interese (reprezentat de un tânăr cu nume de căpetenie de huni, despre care se scria odată că ar fi fost locotent-colonel al unui serviciu militar din altă ţară) şi-a văzut de interese, iar astăzi... Clujul are echipă de fotbal pe primul loc în Campionatul Naţional, echipă formată... dintr-un român şi restul (10 plus rezervele) străini. Pe aici pe la noi poate nu se întâmplă lucruri atât de spectaculoase, totuşi îmi vine în minte cazul moştenitorilor unui cetăţean, obligaţi de instanţe (la 5 ani de la decesul celui în cauză, survenit după aproape un an de spitalizare în urma loviturilor ce-i fuseseră aplicate) - graţie "priceperii" unui avocat aureolat şi cu studii teologice desăvârşite în cel de-al VII-lea deceniu al vieţii - să plătească daune morale agresoarei. Acestea fiind zise, luând în considerare şi profundele frământări manifestate în societatea românească ("la vârf") pe marginea numirii noului ministru al justiţiei, nu-i aşa că merită să avem o încredere oarbă în justiţia noastră, care este admirabilă, este sublimă (precum industia lui Caţavencu), dar... numai justă nu e. Cel puţin în cazurile despre care am pomenit mai sus. Ce bine ar fi să fie doar acestea!