Delegaţia Permanentă a PSD şi-a suspendat activitatea
Delegaţia Permanentă a PSD a decis să-şi suspende activitatea până la Congresul partidului din august, conducerea executivă urmând a fi asigurată de un Birou Coordonator a anunţat, sâmbătă, liderul PSD Adrian Năstase, după şedinţa Delegaţiei Permanente. Biroul Coordonator va fi format din preşedintele partidului Adrian Năstase, preşedintele executiv Octav Cozmîncă, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu, purtătorul de cuvânt Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu -reprezentant al Guvernului, Zamfir Dumitrescu - preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici şi reprezentanţi ai judeţelor.Liderul PSD a explicat că Biroul Coordonator are atribuţii complet diferite faţă de Delegaţia Permanentă, fiind singura instanţă a partidului şi va asigura o funcţionare eficientă a conducerii formaţiunii politice. Biroul Coordonator va avea drept atribuţii organizarea Congresului din august, pregătirea modificărilor la Statutul partidului, definitivarea strategiei pentru alegeri, elaborarea procedurii de alegeri preliminarii pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare şi gestionarea problemelor curente. Preşedintele PSD, Adrian Năstase, a declarat, că decizia autosuspendării Delegaţiei Permanente a partidului reprezintă "aproape un cutremur" în partid, precizând că în luarea acestei hotărâri a contribuit şi discuţia pe care conducerea PSD a avut-o cu preşedintele Ion Iliescu. Năstase a arătat că nu s-a sfătuit cu preşedintele Iliescu în privinţa autosuspendării Delegaţiei Permanente a partidului şi crearea Biroului de Coordonare care va conduce activitatea PSD până la Congresul din luna august, dar "liniile directoare şi orientarea ca atare se înscriu în cele discutate cu preşedintele Iliescu".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.