Demisionar în grupul PD
Deputatul Sorin Lepşa a demisionat din grupul PD, el cerând acordul conducerii Camerei Deputaţilor pentru a rămâne ca independent în Comisia de învăţământ.
În solicitarea sa, Lepşa informează că a demisionat din grupul PD din data de 14 septembrie. În prezent, grupul parlamentar PD numără 27 de membri. Sorin Lepşa figurează pe site-ul Camerei Deputaţilor la grupul PD, dar la rubrica foşti membri ai grupului, unde există şi notificarea că acesta activează, din 14 septembrie, ca independent.
Lepşa a fost membru PNŢCD, după care a format, alături de fostul premier Radu Vasile, Partidul Popular din România. La alegerile din 2000, Lepşa şi Radu Vasile au candidat pe listele PD.
Neuroni "adunaţi" prin campanie publică, pentru politicienii români
Aproape 6.000 de neuroni "donaţi" clasei politice româneşti au fost strânşi de Alianţa Tineretului Universitar (ATU) din Bucureşti, în campania de protest faţă de atitudinea politicienilor cu privire la educaţie, cultură şi societate, în general, derulată în perioada 15-17 septembrie. În total, au fost strânse 461 de semnături (164 în prima zi, 221 în a doua şi doar 76 în a treia), fiind nominalizaţi 39 de politicieni care - potrivit "donatorilor" - ar avea nevoie de neuroni. Printre politicienii nominalizaţi în cadrul "Campaniei de strângere şi donare de neuroni" se află Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Alexandru Athanasiu, Anghel Iordănescu, Dumitru Dragomir, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Mircea Geoană, Traian Băsescu, Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Dan Ioan Popescu, Emil Constantinescu, Miron Mitrea, Dumitru Sechelariu, Valer Dorneanu, Dan Voiculescu, Nicolae Mischie, Victor Ciorbea, Dan Matei Agathon, Adrian Păunescu, Tudor Mohora, Gheorghe Funar, Adrian Cioroianu, Mona Muscă, Radu Vasile, Răzvan Theodorescu, Cristian Diaconescu, Antonie Iorgovan, dar şi Irina Loghin şi Ion Dolănescu.
Primii trei clasaţi vor primi din partea ATU câte o diplomă cu numărul de neuroni pe care i-au primit din partea bucureştenilor, a precizat sursa citată.
Şereş, pe listele PSD Buzău?
Vicepreşedintele PUR Codruţ Şereş ar putea completa listele PSD Buzău pentru alegerile parlamentare din această toamnă, au declarat surse din partidul de guvernământ. Anunţul privind completarea listelor a fost făcut de premierul Adrian Năstase, vineri, după vizita efectuată în judeţul Buzău. Şeful Guvernului a declarat, într-o conferinţă de presă, că pe liste va fi desemnat un membru de la centru care va atrage şi mai mult electorat. "Pot să vă asigur că Triţă Făniţă nu va mai fi pe listă. Asta este vestea bună. Vestea rea este că va fi un reprezentant de la Bucureşti pe listă. Dar, fără îndoială, o locomotivă puternică, care să tragă sau să împingă vagoanele?, a spus Năstase. Premierul nu a menţionat presei cine va apărea pe listele PSD Buzău pentru parlamentarele din toamnă, însă numele vehiculat este cel al vicepreşedintelui PUR Codruţ Şereş, fostul candidat al umaniştilor la preşedinţia României.
Ultimii PUR-işti rămaşi la Cluj se alipesc de PSD
Liderii clujeni ai PSD şi PUR şi-au dat luni mâna, în vederea organizării comune a alegerilor generale din noiembrie, în conformitate cu acordul iniţiat la nivel naţional. Potrivit unui comuncat de presă al PSD Cluj, Delegaţia Permanentă Judeţeană a Uniunii Naţionale PSD+PUR s-a constituit din câte trei lideri, Ioan Rus, Ştefan Dimitriu şi Vasile Soporan, respectiv Aurel Neţin, Viorica Ilieş şi Mihu Buduşan. Acţiunea vine la doar două zile după ce un grup important de oameni de afaceri din filiala locală a PUR şi-a anunţat intenţia de migrare către PNŢCD, unde desfăşoară negocieri confirmate de liderul ţărănist Şerban Rădulescu. Membrii clujeni ai PUR sunt nemulţumiţi de decizia conducerii centrale de a se alia cu PSD, surse din cadrul grupului declarând că partidul de guvernământ nu acţionează pentru apărarea intereselor oamenilor de afaceri. Pentru o parte dintre liderii clujeni ai PUR a fost mai simplă uniunea, soţul Vioricăi Ilieş, lider şi fost candidat perdant la Primăria Cluj, fiind membru marcant în conducerea locală a PSD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.