Democraţii, avantajaţi de proiecte
Liderii PD-L Bihor au declarat, joi, că, în urma alegerilor din acest an, PD-L şi PSD vor fi cele două formaţiuni politice care vor domina viaţa politică în următorii ani. În această campanie democraţii vor încerca să se bazeze pe proiecte, un avantaj constituindu-l valorificarea proiectelor ce urmează a fi finalizate. Cât priveşte voturile pentru Consiliul Judeţean, aceştia îşi pun mari speranţe în actualii primari democraţi. În acelaşi timp, preşedintele PD-L Bihor a precizat că după alegerile din vară partidul pe care-l conduce va deveni unul foarte important.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.