Deputatul Gheorghe Bogdan: DN 76 se face!
Deputatul social-democrat Gheorghe Bogdan, într-o declaraţie făcută în exclusivitate, a apreciat că bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2017 vor răspunde tuturor solicitărilor din teritoriu și vor asigura implementarea prevederilor programului de guvernare al PSD.
Parlamentarul bihorean a precizat că, în timpul dezbaterilor pe articole, a sesizat creșteri față de bugetele de anul trecut la mai toate ministerele, dând exemplu Munca, Sănătatea, Învățământul, Apele și Pădurile, Agricultura, Transporturile sau Apărarea, iar banii vor fi direcționați atât spre majorări salariale și de pensii, cât și spre investiții majore, aceasta fiind o dovadă că guvernul are ca priorități dezvoltarea și cetățeanul, o parte din creșterea economică trebuind să se regăsească și în buzunarul românului. Deputatul Gheorghe Bogdan a dat asigurări că, deși au fost respinse amendamentele parlamentarilor liberali bihoreni, care vizau suplimentarea sumelor pentru câteva proiecte de infrastructură din județ, inclusiv Drumul Național 76, lucrările la artera rutieră menționată vor continua. Acesta a declarat că opoziția a avut posibilitatea să depună amandamente la Legea bugetului de stat, iar parlamentarii PNL ar fi procedat astfel pentru a-și face imagine. Gheorghe Bogdan a precizat că DN 76 este în execuție, iar fondurile necesare sunt asigurate de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și din fonduri europene, banii fiind alocați, iar dacă aceștia nu vor fi suficienți, sumele pentru DN 76 vor fi suplimentate, dar acum nu se justifică o amendare a bugetului la acest articol.
Interlocutorul nostru a vorbit și despre data reluării lucrărilor la DN 76 – imediat după 1 martie, atunci când vremea o va permite, dar s-a ferit să înainteze un termen de finalizare a acestora, subliniind că totul depinde de firmele care le realizează.
ne puteti spune care e starea drumului astazi. la 2 ani, prin zona Varfurile. Nemernici pesedisti!
Cata spaga ai luat ca sa i faci canpanie mascata? Stim clar ca media din regiune se hraneste de pe spinarea criminalilor adtora si al homalailor.
De ce nu voteaza candidatul PSD pentru suplimentarea cu 250 de milioane a fondurilor pentru DN76 sau ne vrea binele. Bani mai putini lucrarea mai durabila? E cu Bihorul sau impotriva Bihorului mustafa de Draganesti? Spune-ne domnule Ispas tot dedesuptul PSD Beius. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10155120225469916&id=665869915