Membrii de valoare, marginalizaţi de oportunişti: PD Bihor a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a definitivat listele de candidaţi pentru Consiliul Local Oradea şi pentru Consiliul Judeţean. Acestea au fost stabilite vineri de Biroul Permanent Judeţean, prin "vot secret, democratic", dar care a reuşit să nemulţumească mai multe personalităţi ale acestei formaţiuni politice, care nu se regăsesc pe liste. Prima care s-a ridicat împotriva deciziei conducerii PD Bihor a fost vicepreşedinta în Biroul Permanent central al Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat, Maria Durgheu, cunoscut om de afaceri. Aceasta a hotărât să-şi dea demisia din partid după şase ani de activitate, când a deţinut, succesiv, funcţiile de vicepreşedinte şi apoi de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PD Bihor. În această calitate, a atras sute de membri în partid, s-a implicat în înfiinţarea a 19 organizaţii de femei în judeţ, a sponsorizat acţiuni dedicate femeilor şi a făcut acţiuni caritabile. "Mi-am dat demisia din partid, nu numai din funcţiile pe care le deţineam, pentru că sunt decepţionată şi dezamăgită de ceea ce se întâmplă în sânul PD Bihor", a declarat proaspăta demisionară. Această reacţie a fost cauzată de modul de desfăşurare a şedinţei de vineri a Biroului Permanent Judeţean şi, în special, de faptul că, în urma votului, a fost poziţionată pe locul al 14-lea pe lista de consilieri locali, în condiţiile în care chiar şi preşedintele PD Bihor consideră eligibile numai primele nouă poziţii. "Pentru desemnarea candidaţilor pentru Consiliul Judeţean şi consiliile locale s-a cerut, de la centru, să se ţină cont de fişa de evidenţă a activităţii militantului pentru o mai bună evaluare a acestora. M-am dus cu această fişă la Mircea Matei care mi-a spus că nu are ce să facă cu ea şi că nimeni nu şi-a mai depus o astfel de fişă", a afirmat Maria Durgheu. Aceasta a mai adăugat că la desemnarea candidaţilor pentru Consiliul Judeţean nu au fost probleme, pe listă figurând şi o reprezentantă a femeilor, pe loc eligibil, Ionela Brukental ocupând poziţia a patra pe listă. "Nici o altă femeie nu a avut o ascensiune atât de rapidă", a fost singurul comentariu al fostei democrate. Membrii Biroului Permanent al PD Bihor au stabilit ca pe primele şapte poziţii pe lista de consilieri judeţeni, considerate de aceştia ca fiind eligibile, să se afle, în ordine, Ştefan Seremi, Petru Filip, Radu Ţârlea, Ionela Brukental, Traian Abrudan, Ionel Avrigeanu şi Liviu Lupea. Citirea listei pentru Consiliul Local a creat adevăratele probleme. "Filip ne-a spus că are în sondaje un procent atât de mare care-i permite să facă singur lista de consilieri. Eu figuram pe poziţia a 15-a, pe care nu am considerat-o mulţumitoare, pentru că mi-am dedicat mult din timpul meu liber partidului din care am făcut parte", a declarat Maria Durgheu. Aceasta, împreună cu Margareta Bara, a făcut contestaţie, preşedintele PD Bihor afirmând că funcţia pe care Maria Durgheu o deţine la nivel naţional nu este concludentă. Un alt lider democrat, vicepreşedintele Vasile Petruţ, a insistat ca pe listă să nu figureze unii dintre cei care nu i-au cântat în strună pe perioada celor patru ani de mandat în Consiliul Local. "Petruţ, eminenţa cenuşie a PD Bihor, a zis că nu va mai candida, dacă nişte persoane vor mai fi în Consiliu şi în următorii patru ani, pentru că nu va mai suporta supliciul la care a fost supus în acest mandat. Se referea la Cutuş, fiind notorii disensiunile dintre cei doi. Cutuş nu a fost dorit", a precizat Maria Durgheu. În urma votului, Cutuş a coborât de pe locul opt, pe care figura iniţial, pe 15, iar Maria Durgheu a urcat un loc, ajungând pe 14. Primele nouă poziţii, considerate eligibile, sunt ocupate, în ordine, de Petru Filip, Mircea Matei, Vasile Petruţ, Marius Capotă, Nicuşor Lepădatu, Marcel Tarţa, Mircea Bradu, Ioan Bârsan şi Mihai Groza. "Unii dintre cei care nu s-au manifestat în calitate de consilieri au rămas pe listă", a comentat aceasta deciziile foştilor săi colegi.