Eduard Hellvig, noul secretar general al PNL
Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, ieri, Biroul Politic Central al partidului, că fostul deputat bihorean Eduard Hellvig va prelua atribuţiile de secretar general, el urmând să-l înlocuiască, astfel, pe Radu Stroe. Antonescu a menţionat că desemnarea lui Eduard Hellvig în funcţia de secretar general nu are la bază tensiuni politice, fiind vorba doar de "o reaşazare" într-o distribuţie care are menirea de a eficientiza activitatea PNL în cea mai mare măsură. El a precizat că decizia de numire a lui Hellvig s-a făcut cu acordul BPC, aşa cum prevede Statutul partidului. "Nevoie de schimbări la secretariatul general există. Cel mai bine se fac schimbările, ca şi la Guvern, când se recurge la o formulă nouă", a spus Antonescu. Noul secretar general al PNL, Eduard Hellvig, a precizat că preluarea acestei funcţii reprezintă o responsabilitate şi o onoare. El şi-a definit două obiective pentru mandatul său: deschiderea PNL către electorat şi uniformizarea puterii filialelor în sensul creşterii performanţelor organizaţiilor mai slabe. Helvig a insistat şi asupra transperenţei în actul administrativ şi financiar al PNL. Eduard Hellvig a fost până în prezent consilierul lui Crin Antonescu. În septembrie 2010, când Delegaţia Permanentă a PNL a validat Cabinetul alternativ propus de Antonescu, Eduard Helvig era nominalizat ca ministru al Infrastructurii Naţionale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.