Eliberarea ecusoanelor pentru taxi
Primarul Ilie Bolojan a anunţat că vineri, 4 iulie, se va întâlni cu reprezentanţii asociaţiei de taximetrişti pentru a discuta cu privire la autorizaţii. "Am întocmit un registru informatizat cu cei care au primit buline. Vom prezenta un grafic pentru intrarea în legalitate a celorlalţi taximetrişti, după care vor începe controalele. Sper ca în două-trei luni să se poată constata că s-au schimbat lucrurile în această privinţă", a declarat Bolojan. De asemenea, Compartimentul de Transport Public Local din cadrul Primăriei municipiului Oradea anunţă operatorii de taxi să se prezinte în vederea ridicării ecusoanelor taxi de la 1 la 451, la camera 140, zilnic, între orele 8.30 şi 15.00, cu autorizaţia taxi în original, iar pentru firme, cu delegaţie de ridicare de mărfuri. Aceştia vor trebui să plătească 70 lei/set ecusoane. Ecusoanele aferente autorizaţiilor obţinute ca urmare a soluţionării contestaţiilor se vor elibera după un program care va fi comunicat ulterior.
FOARTE BINE DEOCAMDATA DAR SA VEDEM CE VA FI CU CONTROALELE .VOR FI CU ADEVARAT URMATE DE SANCTIUNI SAU ANUNTATE CA PE NU DEMULT TRECUTE VREMURI.