Fără demisii la PRM Bihor
Paul Magheru, preşedintele filialei bihorene, consideră că o demisie de onoare a liderilor partidului nu ar fi folosit nimănui. "Dacă toţi liderii PRM din ţară şi-ar fi dat demisia, ţinând cont de faptul că doar 7 filiale au avut peste 5%, PRM ar fi fost în aer, s-ar fi dizolvat", a declarat Paul Magheru.
În urma alegerilor din iunie, PRM Bihor, deşi a obţinut un procent mai mare decât media pe ţară, nu a reuşit să câştige niciun mandat de consilier judeţean, dar nici de consilier local la Oradea. În urma acestor rezultate au fost identificate câteva cauze: lipsa banilor pentru campanie, politica celor de la centru, dar şi o strategie greşită la nivel local. "Anumite lucruri de la nivel judeţean ne-au adus numai deservicii. Alegerile europarlamentare au fost un semnal, dar acest lucru nu a fost luat în seamă", a declarat fostul candidat la preşedinţia CJ Bihor.
Un rezultat foarte slab a fost obţinut la nivel de municipiu. Candidatul la Primăria Oradea, Mihai Drecin, recunoaşte că lipsa de logistică a contribuit la acest eşec. Cu toate acestea, membrii PRM nu vor să iasă din scena politică, anunţându-i pe cei de la putere că vor face în continuare "opoziţie" dinafară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.