Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, s-au aflat ieri, în ultimele lor zile de mandat, într-o vizită la cele mai importante obiective de infrastructură din Transilvania pe care actualul cabinet le-a finanţat şi susţinut în vederea finalizării. După vizita la Timişoara şi Arad, în cursul după-amiezii cei doi demnitari au aterizat la Oradea şi au petrecut câteva minute pe şantierul de pe drumul de centură.

 

Însoţiţi de prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, şi de şefii instituţiilor deconcentrate ai PD-L, Emil Boc şi Radu Berceanu au parcurs pe jos câţiva metri de pe tronsonul noului drum de centură, ascultând explicaţiile constructorului. Conform termenelor asumate, până la data de 15 noiembrie a.c. ar trebui finalizate pe două benzi 2,6 km, iar până pe 1 decembrie, celelalte benzi, la nivel de anrobat. După o primă privire aruncată pe şantier, Emil Boc şi-a exprimat neîncrederea că lucrările, la stadiul actual, ar putea fi finalizate la termenele asumate. "După cum arată, nu prea... La Timişoara se termină lucrarea... Oradea rămâne în urmă", a precizat Boc. Mai mult, chiar constructorul a recunoscut că abia acum "s-a intrat în forţă, că am auzit că vin banii". În replică, Boc a asigurat antreprenorul lucrării că, atât timp cât lucrează, banii vor veni. "E ca şi în educaţie, banii urmează elevul. Şi aici finanţarea urmează constructorul care face lucrări de calitate", a precizat Boc. După ce constructorul a primit garanţii că banii necesari îi vor fi asiguraţi, a promis că, "dacă vor permite condiţiile meteo", tronsonul va fi gata până la 1 decembrie, la nivel de anrobat.

Boc a mai adăugat că scopul vizitei sale şi a ministrului Transporturilor a fost să se asigure de bunul mers al lucrărilor pe care Guvernul Boc le-a finanţat şi că, odată începute, ele să fie finalizate. "Am venit să ne asigurăm că lucrurile pe care le-am promis orădenilor se respectă. Constructorul ne-a asigurat că pe 1 decembrie, la nivel de anrobat, va fi gata acest tronson de centură ocolitoare. Aşa vom fi în grafic, faţă de ce am promis. Aceasta demonstrează că a fost bună decizia pe care am luat-o anul acesta, ca 20% din banii bugetului să meargă în infrastructură. Vom propune, indiferent de ce formulă, ca şi anul viitor, cel puţin 20% din bani să fie alocaţi infrastructurii. Pentru că prea multe proiecte, în ţara asta, s-au început şi nu s-au finalizat. Ce se face vara se strică iarna", a mai adăugat premierul.

O altă lucrare pentru care la anul se va asigura finanţare este Autostrada Oradea-Braşov, în acest an urmând să fie finalizaţi primii 42 de km. "Aici, pe sectorul 3 C, viaductul are grinzi puse în proporţie de 75% şi se va trece la introducerea apei în lac. Lucrările începute trebuie să se finalizeze pentru a nu se degrada", a precizat Radu Berceanu, care a mai adăugat că vechea guvernare a demarat lucrările haotic, la două tronsoane separate.