Şeful de cabinet al senatorului Cornel Popa, Cristian Bodea, consideră că parlamentarii PDL de Bihor nu fac nimic pentru a aduce bani pentru poiectele din judeţ. "Cei care reprezintă Bihorul la nivel politic, la guvernare, ar trebui să cunoască problemele judeţului şi să meargă cu jalba-n proţap la Bucureşti să ceară bani. Ei cunosc aceste probleme, dar nu au mişcat niciun deget", susţine Bodea. Acesta a făcut referire la finanţarea lucrărilor privind centurile ocolitoare ale Aleşdului şi Ştei-Beiuş, pentru care se vor aloca bani abia după 2013, în timp ce ocolirea de la Valea lui Mihai, promovată mai târziu, va fi realizată la intervenţia UDMR. Crsitaian Bodea consideră că toate proiectele sunt blocate în mod intenţionat de democrat-liberal, pentru că nu sunt poiectele lor. "Poate nu au capacitate politică. Cuvântul lor nu contează la Bucureşti. Filip poate ar avea mai multă trecere, dar poate că acum pedepseşte Bihorul pentru problemele pe care le are în PDL. Lui Seremi nu-i pasă. Huzuresc pe banii bihorenilor", a mai menţionat Bodea.