În sondajul USL, ştim cine, nu ştim de ce...
Liderii filialelor judeţene ale PSD şi PNL, Ioan Mang, respectiv Cornel Popa, vor intra în competiţia pentru desemnarea candidatului la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor. Decizia a fost luată în structurile de conducere judeţene ale celor două partide, deşi ar fi trebuit ca propunerile să fie rezultatul unor sondaje interne la care să participe toţi cei care aspirau la fotoliul de şef al administraţiei judeţene. Conservatorii au anunţat că şi ei vor avea candidaţi proprii care să fie incluşi în sondajele USL, ce vor fi derulate până în 15 iulie.
Deşi la sfârşitul săptămânii trecute preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, anunţase că propunerile social-democraţilor bihoreni pentru funcţiile de preşedinte al CJ Bihor, respectiv de primar al Oradiei vor fi anunţate după efectuarea sondajelor interne, decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean, desfăşurată tot săptămâna trecută. Motivul invocat a fost solicitarea venită din partea conducerii centrale ca până în data de 9 mai fiecare filială să-şi anunţe candidaţii. Cu toate acestea, social-democraţii l-au desemnat candidat la şefia CJ Bihor pe preşedintele filialei, Ioan Mang, însă au amânat decizia în privinţa candidatului la fotoliul de primar al Oradiei. Până săptămâna viitoare, organizaţia municipală va trebui să vină cu trei propuneri, una dintre acestea urmând să fie validată de Comitetul Executiv Judeţean. "Nu toţi colegii au respectat termenul. Nici noi nu am dat numele pentru Primăria Oradea. Am obţinut o derogare, pentru că trebuie e greu să stabilim un candidat. Trebuie să recunoaştem că la Oradea Ilie Bolojan stă bine în sondaje", a menţionat Ioan Mang. Tot fără sondaj intern şi-au desemnat candidaţii şi liberalii. Astfel, în Biroul Politic Judeţean s-a stabilit că liderul filialei, Cornel Popa, va intra în sondajul USL pentru şefia Consiliului Judeţean, iar liderul organizaţiei municipale, Ilie Bolojan, pentru funcţia de primar. Prin neorganizarea sondajelor interne, preşedinţii filialelor PNL şi PSD au evitat o confruntare directă în privinţa popularităţii în rândul partidului cu ceilalţi pretendenţi la cele două funcţii. Printre cei care nu şi-au ascuns dorinţa de a candida la şefia CJ Bihor se numără consilierul local Mihai Bar (PSD), preşedintele administraţiei judeţene, Radu Ţîrle (PNL), dar şi vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc (PNL). "Este datoria preşedintelui să ducă lupta PSD în USL. În momentul de faţă, PNL are ambele funcţii în judeţul Bihor", a afirmat liderul PSD Bihor. Acesta a adăugat că, potrivit protocolului USL, la nivelul judeţelor vor fi organizate în paralel sondaje de opinie realizate de PSD şi ACD. "Sondajele sunt importante şi pentru stabilirea ponderii candidaţilor celor două partide pe listele comune", susţine Mang. În speranţa că vor prinde locuri eligibile pe listele comune, conservatorii bihoreni au anunţat că vor să intre şi ei în sondajele de opinie ale USL: "PC îşi doreşte şi va avea propriii candidaţi în sondajele USL, atât la Primăria Oradea, cât şi la Consiliul Judeţean. Conform protocolului, avem dreptul să propunem propriii candidaţi", susţine liderul PC Bihor, Traian Bodea. Acesta a menţionat că săptămâna viitoare va anunţa cele două propuneri ale PC Bihor, unul dintre nume urmând să fie al său. "Era posibil ca Alianţa de Centru-Dreapta să numească o singură persoană pentru fiecare funcţie, însă lipsa de comunicare între PNL şi PC pe plan local ne face să venim cu propiii oameni. Oricum, pentru a şti care va fi reprezentativitatea noastră pe listele de consilieri locali şi consilieri judeţeni este obligatoriu să intrăm în sondaje", a menţionat Bodea.
incepe circul ...
Unul mai penibil ca altul. Unde vei ajunge Bihor ? Evident la coada vacii.