Jurnal de campanie
Geoană, în Bihor
Ministrul de externe, Mircea Geoană, desemnat de Uniunea Naţională PSD+PUR să ocupe funcţia de prim-ministru în eventualitatea în care această alianţă va câştiga alegerile, va sosi mâine la Oradea. La ora 11.00, acesta se va întâlni cu oameni de afaceri bihoreni, urmând ca la ora 14.00 să se îndrepte spre Tileagd, unde va vizita fabrica de mobilă din localitate. Următoarea oprire va fi la Ţeţchea, la ora 15.00, la Aleşd fiind aşteptat de simpatizanţi la ora 17.45.
"Am acoperit jumătate de judeţ"
Reprezentanţii Uniunii PSD+PUR Bihor au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în cele două săptămâni de la începerea campaniei electorale au reuşit să acopere "toată jumătatea de sud a judeţului", unde "am intrat în casele oamenilor", aflând astfel problemele cu care aceştia se confruntă. Conform declaraţiilor vicepreşedintelui PSD Bihor, Floare Chipea, printre nemulţumirile bihorenilor se numără tergiversarea acordării titlurilor de proprietate,
starea proastă a drumurilor, alimentarea cu apă, care lasă mult de dorit, situaţia şcolilor, iluminatul public şi reţeaua de telefoane. Purtătoarea de cuvânt a Uniunii a mai adăugat că una dintre problemele bihorenilor pe care vor încerca să o rezolve este creşterea salariilor primarilor, deoarece acestea sunt foarte mici în comparaţie cu cele ale şefilor de post şi ale directorilor de şcoli. "A fost un caz în care cetăţenii s-au plâns de faptul că autobuzul şcolar nu funcţionează", a precizat Floare Chipea.
"PNŢCD încurajează iniţiativa privată"
Candidata PNŢCD Bihor pentru Camera Deputaţilor, Florentina Mudure, a declarat că formaţiunea din care face parte promovează principiul subsidiarităţii şi a autonomiei economice. "PNŢCD îşi încurajează iniţiativa privată, una dintre propunerile noastre fiind relaxarea fiscală, chiar dacă asta înseamnă mai puţini bani la bugetul de stat. Pentru a ne putea integra în Uniunea Europeană, singura soluţie este să facem sacrificii economice. Trebuie să adoptăm politicile fiscale ale Uniunii Europene", a precizat Florentina Mudure.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.