Un nou pretendent pentru fotoliul de primar: Chiar dacă tonul demisiilor din filiala Bihor a Partidului Democrat a fost dat de câteva zile, cea mai spectaculoasă retragere aparţine, însă, reputatului avocat orădean Lazăr Cutuş, unul dintre fondatorii FSN Bihor şi membru al Grupului de iniţiativă, care, în urmă cu 12 ani, punea bazele PD-FSN, semnând moţiunea "Viitorul azi", alături de camaradul său politic, Petre Roman. În condiţiile în care unii dintre colegii săi au înţeles să ridice jaful la rang de virtute, Cutuş a înţeles că nu mai poate continua o "aventură" politică alături de grupul PD, preferând să pună umărul la consolidarea filialei Bihor a Forţei Democrate din România, în numele căreia se va înscrie în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului... Vreme de 12 ani, Lazăr Cutuş a fost membru în Consiliul Naţional al PD, onorând şi funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean, activând cu profesionalism şi onestitate, timp de două legislaturi, în calitate de consilier ales în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Imensa notorietate de care se bucură în rândul orădenilor, fiind cel mai cunoscut şi popular politician local, dar şi fermitatea cu care a abordat toate problemele alegătorilor săi nu au fost, însă, pe placul conducerii filialei PD, care nu a privit cu ochi buni capitalul de imagine acumulat de Lazăr Cutuş, singurul fruntaş democrat care şi-a manifestat interesul pentru o candidatură în Senatul României pe baza votului uninominal. Participând nemijlocit, în calitate de preşedinte al Comisiei juridice din Consiliul Local Oradea, la examinarea legalităţii proiectelor de hotărâri care urmau să fie supuse aprobării plenului, Lazăr Cutuş nu a consimţit să abdice de la principiile de drept care consfinţeau proprietatea privată sau de stat, opunându-se cu fermitate jafului pe care unii din colegii săi au înţeles să-l ridice la rang de virtute. În aceste condiţii, Cutuş a înţeles că nu mai poate continua o "aventură" politică alături de grupul PD, preferând să întoarcă spatele acestei formaţiuni şi să pună umărul la consolidarea filialei Bihor a Forţei Democrate din România, înfiinţată de Petre Roman la începutul acestui an. În numele acestei formaţiuni politice, Lazăr Cutuş se va înscrie în această săptămâna şi în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului, cu convingerea că Oradea va trebui să-şi redobândească titlul de "mică Vienă" nu numai datorită opulenţei baronilor care au "administrat-o" până acum. * Sediul Filialei Bihor a Forţei Democrate din România este pe str. Republicii , nr. 8, tel/fax: 417.296, iar avocatul Lazăr Cutuş, candidatul acestei formaţiuni la Primăria Oradea, poate fi contactat la tel: 0722/378.492